În perioada 8-19 decembrie, aproximativ 2.500 de copii din municipiu sunt așteptați la colindat la sediul Primăriei Slatina. Pentru prestațiile artistice oferite, colindătorii vor primi cadouri constând în pungi dulciuri de la însuși Moș Crăciun.
”Programul „Desaga lu’ Moș Crăciun” se desfășoară în perioada 8–19 decembrie 2025 și are ca scop oferirea de cadouri preșcolarilor, elevilor școlilor primare de stat din municipiul Slatina și copiilor cu cerințe educaționale speciale care vor colinda la sediul Primăriei municipiului Slatina în intervalul menționat, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. […]
La program pot participa un număr maxim de 2.500 copii preșcolari și școlari până în clasa a III-a inclusiv, precum și copii cu cerințe educaționale speciale, pentru a asigura o participare echitabilă și incluzivă. Niciun copil nu poate fi discriminat sau avantajat pe criterii de rasă, religie sau apartenență la organizații legal constituite ale familiei.
Colindătorilor li se vor oferi cadouri constând în diverse sortimente de dulciuri” se arată în proiectul de hotărâre.
Unitățile de învățământ preșcolar și primar din municipiul Slatina se pot înscrie în acest program în perioada 17–28 noiembrie 2025. Fiecare grup de colindători va susține un program artistic de maxim 10 minute.



