Slatina | Mamă şi fiu, găsiţi morţi în casă

Date:

O femeie, în vârstă de 83 de ani şi fiul acesteia (Ion Panduru), de 50 de ani, au fost găsiţi fără răsuflare în casa lor de pe strada Banului. Cauza posibilă a decesului este intoxicarea cu monoxid de carbon de la o sursă de încălzire. Aceştia erau decedaţi de mai multe ore.

„Am fost solicitați să intervenim, împreună cu un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt. Victimele nu prezentau semne vitale și au fost declarate decedate de medicul de la Serviciul de Ambulanță”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
La data de 2 martie 2023, în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi decedat într-o locuința situată pe strada Banului din municipiul Slatina.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina, care, din primele verificări, a stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 83 de ani și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi decedat într-un imobil din aceeași localitate.
În urma examinării sumare a trupurilor persoanelor decedate, s-a constatat faptul că acestea nu prezentau urme vizibile de violență pe suprafața corpului.
Trupurile persoanelor decedate au fost ridicate și transportate la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, transmit reprezentanţii IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Cum arată buletinul de vot pentru primul tur de la prezidențiale

Românii merg la urne pe 24 noiembrie, pentru a-şi...

Blocul Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, modernizat complet

Lucrările de modernizare la blocul Medicală al Spitalului Judeţean...

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...