Un copil din Vădăstrița a pus polițiștii pe jar

Date:

Zeci de polițiști au fost puși în alertă după ce în după-amiaza zilei de miercuri, 25 iunie 2024, în jurul orei 17:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel de tip neidentificat, în care se auzea un copil plângând și care părea a fi într-o stare de pericol. Imediat au fost demarate activități investigativ-operative, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din localitatea Vădăstrița.

În scurt timp, oamenii legii au identificat apelantul în persoana unui copil de 9 ani. Totodată, s-a stabilit că minorul a sunat din greșeală.

La scurt timp, polițiștii Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, în urma unor activități complexe, au identificat persoana care a efectuat apelul, respectiv un minor de 9 ani. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că minorul ar fi apelat din greșeală Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, acesta neaflându-se într-o stare reală de pericol. Inspectoratul de Poliție Județean Olt adresează cetățenilor rugămintea sa efectueze apelul 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul”, transmite IPJ Olt.

Ce prevede legea

Conform articolului 32, alineat 1, din Ordonanța de Urgență 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile articolului 9, alineat 1, din Ordonanţa Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 180 din 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;

a^1) efectuarea de comunicaţii abuzive către Serviciul de urgenţă 112, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile articolului 9, alineat 1, din Ordonanţa Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;

b) alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile articolului 9, alineat 1, din Ordonanţa Guvernului 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Cum arată buletinul de vot pentru primul tur de la prezidențiale

Românii merg la urne pe 24 noiembrie, pentru a-şi...

Blocul Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, modernizat complet

Lucrările de modernizare la blocul Medicală al Spitalului Judeţean...

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...