Emilia Dorobanţu, acasă la ea, de „Sărbătoarea Nucului”: „Cele mai mari emoţii le am când urc pe scena de la mine, de la Curtişoara!”

Date:

Este una dintre tinerele voci ale folclorului românesc. A debutat la ea acasă, în comuna natală: Curtişoara. A urmat cursurile Şcolii de Artă Populară şi Meserii Slatina şi este licenţiată în Canto Clasic. Curajul de olteancă a dus-o pe scenele festivalurilor importante, acolo unde a obţinut recunoaştere şi premii importante.
Astăzi, Emila Dorobanţu este o interpretă care face parte din marele tablou al vocilor de aur ale tinerei generaţii. A cules texte, muzică şi le-a dat mai departe ascultătorilor, iar pe câteva albume se află imprimată vocea pe care mulţi o confundă cu cea a Mariei Tănase.

Prezentă la „Sărbătoarea Nucului” de la Curtişoara, solista a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări:

Te-ai întors acasă. Ce simte Emilia Dorobanţu când păşeşte pe pământul copilăriei?
Iată că fiica satului s-a întors acasă. Vin, de fiecare dată, cu drag, dar cele mai mari emoţii le am atunci când urc pe scena de aici, de la mine din sat, care a fost prima scenă pe care am urcat atunci când aveam 7 ani. În fiecare an mă încarc cu energie pozitivă. Am amintiri frumoase şi plăcute. Îi simt pe oameni foarte aproape de mine şi mă primesc cu multă căldură. Nu poate fi nimic mai frumos decât asta.

Ai revăzut în public persoane din copilărie, prieteni, cunoştinţe?
De fiecare dată. Ne salutăm, depănăm amintiri, facem poze. Evit să spun poveşti pe scenă pentru că îmi dau lacrimile mereu. Mă ambţin şi mai bine cânt.

Emilia Dorobanţu este mândria judeţului Olt şi, în special a comunei sale. Activează ca director al Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei şi poartă cu demnitate ţinuta militară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Papa Leon al XIV-lea, primul papă nord-american

Joi, 8 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină,...

Primarul Slatinei, şase luni de mandat. Unde va fi construit aqua-park-ul

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Slatinei, Mario...

Consiliul Județean Olt modernizează Policlinica Veche din Slatina

Consiliul Județean Olt a dat, în cursul acestei săptămâni,...

Mario De Mezzo: ”Am anunțat public că îl voi susține pe Nicușor Dan”

În cadrul unei conferințe de presă susținută joi, 8...