Caracal 486

Date:

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în încăperea administrativă a Curţii Domneşti, cea de lângă Turnul Chindiei, un funcţionar scria pentru Radu Paisie (pe numele de mirean Petru de la Argeş, fost călugăr Paisie, la ungerea ca domn primeşte, de la boieri, prenumele de Radu), un document care avea ca parte introductivă: „Din mila lui Dumnezeu, Io Radu voievod a toată ţara Ungaro-vlahiei, dă Domnia mea această poruncă”. Porunca, scrisă în slavonă, era răsplătirea lui „Radul vistierul”, pentru „slujba pe care a slujit-o cu dreaptă slujbă”. Ce făcuse Radu? S-a luptat cu Laiotă Băsărabă şi Stroie de la Fântâna
Ţiganului. Cei doi veniseră pentru „taxa de protecţie”. El n-a vrut să dea bani, pentru că taxa mergea la Inalta Poartă… În document este menţionată Marga din Caracal, jupâneasă de la care cumpărase două moşii, soră de mamă cu Neagoe Basarab. O moşie şi a treia parte din cealaltă i le dă lui Radu.

Paisie, este unul dintre domnii care au eliberat cele mai multe acte administrative. În general erau întăriri. Probabil cel mai dat în judecată domn al Ţării Româneşti. Fiind silit să întărească biserici, proprietăţi sau sate (cum e cazul Curtişoarei, întărită unui boier al vremii). Paisie era acuzat că ar fi informator al Austriei, printr-o promisiune făcută arhiducelui austriac. Trebuia să îi ofere informaţii despre ce planuri avea Poarta cu Austria. Dar, pe de altă parte, oferea zona Brăilei otomanilor, transfărmând-o în raiat, adică teritoriu românesc administrat exclusiv de turci. În fine, mai târziu, Mihai Viteazul face din Caracal comună urbană (oraş).

De ce o fi tânăr Caracalul la 486 de ani? Pentru că aşa a zis Radu Şerban, compozitorul melodiei „Ce tânăr eşti!”, interpretată de fabuloasa Anda Călugăreanu. Caracalul devine municipiu la 24 noiembrie 1994.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

VIDEO | CL = Clinciul Local. Neconstituire legală, dar cu câteva jurământe

Constituirea noului consiliu local, ales la 9 iunie 2024,...

Veste bună de la CAO. Factura la apă ar putea scădea

Veste bună din partea administraţiei locale în legătură cu...