Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, și deputatul Gigel Știrbu au votat la Școala Gimnazială „George Poboran”
În această dimineață, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, și deputatul de Olt, Gigel Știrbu, s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul de vot. Cei doi oficiali au votat la aceeași secție, amenajată în incinta Școlii Gimnaziale „George Poboran” din Slatina.
„Am votat pentru o Românie stabilă. După ce am văzut, de-a lungul ultimilor 20 de ani, lupte foarte acerbe între președintele României și diferite guverne, cred că o Românie stabilă, în care președintele și guvernul să conlucreze, este calea, în special în contextul acesta dificil, pe de o parte. Pe de altă parte, am votat pentru singurul președinte naționalist cu adevărat și în adevăratul sens al cuvântului, dar și cu vederi pro-europene. Adică am votat pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană”, a declarat primarul Slatinei.
De asemenea, şi deputatul Gigel Ştirbu a motivat votul său de astăzi:
„Am votat astăzi cu gândul că România trebuie să-și mențină parcursul european. Am votat astăzi pentru un președinte care are valori și principii care coincid cu majoritatea, cu valorile și principiile majorității cetățenilor din România. Am votat cu gândul că România trebuie să-și mențină parcursul euroatlantic. Eu, fiind una dintre persoanele care a apucat și vechea orânduire când România era parte a pactului de la Varşovia, parte a unei înțelegeri cu Rusia, spre care sper, din toată inima, ca cei care vin după noi să nu mai fie parte. Am votat pentru o Românie stabilă și pentru un președinte care poate să ne reprezinte cu cinste în Europa”, a spus deputatul Ştirbu.