Miserioasa moarte a unei tinere de 22 de ani din Balş

Date:

Trupul unei fete de 22 de ani din oraşul Balş ar fi fost găsit, în dimineaţa zilei de 16 august 2022, în jurul orei 02:45, de fratele acesteia, în vârstă de 24 de ani. Fata a fost găsită inconştientă şi cu sânge la gură.

„Prin apel 112, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați de un cadru medical de pe ambulanță cu privire la faptul că a preluat o pacientă din orașul Balș, pe care a transportat-o la Spitalul Orășenesc Balș, unde i se efectuează manevre de resuscitare.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Poliției Orașului Balș, care din primele verificări au stabilit faptul că o tânăra, în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș, ar fi fost găsită de fratele acesteia, în vârstă de 24 de ani, în locuință, pe pat, inconștientă și cu sânge la gură.
Tânăra, în vârstă de 22 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia. Trupul tinerei a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicatul IPJ Olt.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Olt au fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

O zi mai târziu, în urma mai multor investigaţii operative ale polițiștilor și în urma rezultatelor necropsiei, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Cum arată buletinul de vot pentru primul tur de la prezidențiale

Românii merg la urne pe 24 noiembrie, pentru a-şi...

Blocul Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, modernizat complet

Lucrările de modernizare la blocul Medicală al Spitalului Judeţean...

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...