Într-o declarație de presă, senatorul de Olt, Robert Ghiță anunță că deși presa vehiculează măriri de taxe și impozite pentru acoperirea deficitului bugetar, România este o țară bogată și capabilă să demonstreze că are sume uriașe de bani pentru susținerea proiectelor belicoase ale unor comisari europeni. România are bani pentru achiziții de armament, pentru danii substanțiale oferite unor țări învecinate, dar care nu sunt parte a Uniunii Europene, are bani pentru susținerea unui aparat bugetar supraponderal. România este atât de bogată încât își permite să renunțe la resursele naturale în beneficiul unor puteri suzerane, față de care capii statului se comportă ca vasali cu o incredibilă, nejustificată și rușinoasă obediență:
”România nu are guvern. Este condusă prin soluții surogat. Politicienii care se agață de putere se opintesc să cârpească, să încropească, să pună de o guvernare constituțională, dar nu reușesc. Atât pot ei să facă pentru țară, deși promiseseră cu totul altceva la depunerea jurământului de învestitură. Au ajuns la capătul științei și al priceperii în ale administrației de stat. Nu vedem decât bâjbâieli, bâlbâieli, dar nimic concret, nimic din ce ar putea semăna cu o gospodărire serioasă treburilor publice. Zilnic, presa de partid ne anunță că se pun la cale taxe și impozite noi sau majorate, ciuntiri din drepturile acordate de lege salariaților și pensionarilor și nici pomeneală despre obligația puterii administrative de echilibrare a veniturilor populației cu ritmul de creștere a inflației, sau despre proiecte destinate revigorării economiei naționale. Asemenea măsuri privind gestionarea banului public țin de competența celebrului Gâgă, nicidecum de abilitatea profesională a unor conducători politici. Cât despre respectarea Constituției Republicii, politrucii care au adus țara pe marginea prăpastiei nu mai sunt deloc preocupați de drepturile și libertățile cetățenilor, sau de obligațiile instituțiilor fundamentale în raport cu populația care s-a îndârjit să rămână în țară, să nu apuce drumul pribegiei din cauza sărăciei și a nedreptăților. Auzim mereu, repetată până la obsesie de către politrucii din presă, amenințarea propagată dinspre autoritatea politică despre iminentul pericol care țintește spre asigurarea fondurilor pecuniare destinate salariilor și pensiilor. Serios? România a ajuns o țară insolvabilă? Păi… lucrurile nu stau chiar așa în realitate. În realitate, România demonstrează că are sume uriașe de bani pentru susținerea proiectelor belicoase ale unor comisari europeni. Există bani pentru achiziții de armament, pentru danii substanțiale oferite unor țări învecinate, dar care nu sunt parte a Uniunii Europene, există bani pentru susținerea unui aparat bugetar supraponderal, iar exemplele sunt multiple și pot continua. România este atât de bogată încât își permite să renunțe la resursele naturale în beneficiul unor puteri suzerane, față de care capii statului se comportă ca vasali cu o incredibilă, nejustificată și rușinoasă obediență. Stimați deținători ai puterii provizorii, până unde v-ați propus să mergeți cu această farsă abominabilă? Sondorii care vă deservesc interesele de partid prin intermediul vestitelor institute specializate în manipularea ideologică și de conștiință v-au asigurat că puteți pune oricâtă povară vreți pe umerii poporului de la care așteptați vii și îndelungi aplauze? Nu v-au dat cu virgulă aceste calcule?” a transmis Ghiță.