Primăria Municipiului Slatina îi invită pe cei mici, sâmbătă, 26 iulie 2025, începând cu ora 10:00, în Parcul Tineretului, la o nouă ediție din seria „Atelierele copilăriei”, eveniment care pune accentul pe farmecul jocurilor, culorilor și bucuriei autentice.
Accesul este gratuit, iar toate materialele necesare activităților sunt puse la dispoziție de organizatori.
„Atelierele copilăriei” este o inițiativă a Primăriei Slatina, menită să aducă un plus de valoare vacanței de vară și să ofere copiilor șansa de a se conecta cu lumea reală, prin jocuri creative, întâlniri cu alți copii și activități care stimulează gândirea și exprimarea liberă.
Prezentăm surprizele pregătite de autorități pentru cei mici:
- 10:00 – 22:00 – Pe platforma scenică amenajată în parc, toți copiii vor avea acces liber la dans, muzică, mișcare și voie bună, într-un cadru animat de muzică ambientală veselă și prietenii noi. Atmosfera va fi una relaxantă, dinamică și complet sigură.
- 16:00 – 20:00 – Ateliere tematice, unde copiii pot alege activitățile care li se potrivesc cel mai bine:
– Atelier „Tablouri din pietricele” – O activitate inedită pentru micii artiști cu vârste între 7–15 ani, care vor crea tablouri decorative lipind pietricele pe suporturi speciale. Imaginația devine realitate, iar fiecare lucrare e o operă unică!
– Atelier „Origami / Quilling” – Copiii între 10 și 14 ani vor pătrunde în universul delicat al hârtiei transformate în artă. De la forme geometrice la flori și animale, fiecare îndoire sau spirală devine o lecție de răbdare și creativitate.
– Atelier „Mozaic cu ipsos și scoici” – Un colț de vară prins în rame colorate. Cei peste 6 ani vor putea crea decorațiuni inspirate din natură, folosind scoici, pietricele, ipsos și multă fantezie.
– Atelier „Face painting” – Întreaga după-amiază, micuții vor putea deveni ceea ce visează: fluturi, tigri, prințese sau supereroi, cu ajutorul picturii pe față realizate cu produse non-toxice.
– Atelier „Pictură pe figurine de ipsos” – De la animăluțe la personaje fantastice, copiii de peste 6 ani vor colora figurine predefinite din ipsos, stimulându-și simțul estetic și îndemânarea.