Nicușor Dan: ”Prin afirmaţiile sale, Nicuşor Dan arată că nu poate lua decizii şi loveşte direct în imaginea propriei ţări”

Date:

Deputatul de Olt, Mihai Țiu, reprezentant al formațiunii S.O.S. România, este revoltat pe președintele României, Nicușor Dan, care a declarat chiar de Ziua Națională, că România este o țară afectată de corupție. De asemenea, a caracterizat sistemul de învăţământ şi sistemul de sănătate din România ca fiind slabe şi nepregătite. Prin afirmaţiile sale, Nicuşor Dan arată că nu poate lua decizii şi loveşte direct în imaginea propriei ţări, a instituţiilor statului român şi în încrederea cetăţenilor, ceea ce reprezintă un act de iresponsabilitate.

În calitate de cetăţean al României, dar și de politician, Mihai Adrian Țiu, consideră că afirmaţiile preşedintelui României, îi afectează direct pe cei care muncesc corect şi cinstit în slujba statului şi ştirbeşte încrederea românilor în autorităţile statului român:

Când preşedintele României, Nicuşor Dan, declară public, chiar de Ziua Naţională, că ţara noastră este una coruptă, aceste afirmaţii arată lipsa unei puteri de decizie, dar şi lipsa de curaj şi respect din partea celui care a fost ales de români să-i reprezinte cu demnitate şi onoare.

Preşedintele Nicuşor Dan a dat dreptate românilor care au spus că nu văd o voinţă a statului de a lupta cu corupţia, însă, îi reamintesc că este prima persoană care ar trebui să se uite la cei care contribuie în prezent la acest ”fenomen”, arătând românilor că are putere de decizie şi acţionează pentru binele ţării. A caracterizat sistemul de învăţământ şi sistemul de sănătate din România ca fiind slabe şi nepregătite deşi au beneficiat de investiţii, fără să vină însă şi cu soluţii reale şi concrete. Preşedintele ţării are obligaţia să reprezinte cu demnitate poporul român şi să ia deciziile corecte pentru remedierea problemelor cu care România se confruntă în prezent, nu să stea cu spatele la erorile instituţiilor publice şi să arate cu degetul spre propria ţară, în condiţiile în care preşedintele este cel care susţine acest Guvern acuzat de lipsă de reforme şi transparenţă. Prin afirmaţiile sale, Nicuşor Dan arată că nu poate lua decizii şi loveşte direct în imaginea propriei ţări, a instituţiilor statului român şi în încrederea cetăţenilor, ceea ce reprezintă un act de iresponsabilitate. Un preşedinte care îşi acuză ţara, fără să vină cu nicio soluţie concretă, expune cetăţenii la umilinţă şi destabilizare. În calitate de cetăţean al României, consider că afirmaţiile preşedintelui României, îi afectează direct pe cei care muncesc corect şi cinstit în slujba statului şi ştirbeşte încrederea românilor în autorităţile statului român. Oamenii aşteaptă să vadă ce face preşedintele ţării pentru că, nu România este coruptă şi nu românii sunt vinovaţi, ci instituţiile publice conduse de oameni angajaţi pe criterii politice, firmele de casă ale partidelor politice care s-au abonat la bugetul statului român. Corupţi sunt toţi cei care aleg să ţină discursuri care, în realitate, acoperă o lipsă gravă de activitate şi de pregătire profesională, iar preşedintele României are obligaţia morală să ia primele măsuri!Ca deputat în Parlamentul României, consider inacceptabil ca un preşedinte să pună la îndoială integritatea propriului popor. România are instituţii şi oameni care nu îşi fac datoria, dar are şi instituţii, profesionişti şi oameni corecţi care muncesc zi de zi pentru funcţionarea statului. A-i critica pe toţi, în mod public, nu arată decât o lipsă de responsabilitate, curaj şi onoare. Îl întreb public pe Nicuşor Dan, preşedintele României, ce face pentru combaterea corupţiei pe care o recunoaşte? Îi solicit public preşedintelui Nicuşor Dan să spună ce decizii va lua pentru a combate aceste acte de corupţie de la nivel naţional şi îi cer să intervină asupra acestor afirmaţii care afectează credibilitatea tuturor celor care lucrează astăzi în slujba ţării. Funcţia de preşedinte al României trebuie să fie deţinută cu maximă responsabilitate, iar preşedintele României trebuie să respecte Constituţia, să apere imaginea ţării şi să îşi exercite atribuţiile cu respect faţă de propriul popor, nu să amplifice neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului! Domnule preşedinte Nicuşor Dan, vă reamintesc că România este condusă în continuare de Executivul pe care îl susţineţi, care a evitat reforme majore, a tolerat numiri controversate şi practici administrative netransparente. Cum poate critica România pentru corupţie, chiar cel care menţine în funcţie un Guvern acuzat de aceste fapte? Cetăţenii sunt cei care continuă să plătească preţul unui stat în care neregulile sunt recunoscute public, fără a fi luate măsuri pentru a fi combătute. Românii vor un preşedinte care să îi reprezinte cu onoare, care să vină cu soluţii concrete, nu unul care prin declaraţii şi discursuri publice alege să-şi denigreze propria ţară. Românii nu vor un preşedinte rupt de realitate, care devine martor la corupţie şi fuge de responsabilitatea pe care o are faţă de propria ţară, vor un preşedinte care să ofere o direcţie corectă şi demnă! Un popor unit nu poate fi învins!” a transmis Țiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related