Istoria nu menţionează Slatina ca punct important al Revoluţiei din decembrie 1989. Din dorinţa de a părea interesanţi, unii istorici încearcă crearea unor momente care în realitate nu au avut o importanţă anume. Au trecut 34 de ani de la grozava Revoluţie Română din 1989. Pătată cu mult sânge, un drapel naţional găurit şi multă manipulare. Extrem de multă. Diversiunea fiinaiind la ordinea zilei.
La Slatina: linişte şi pace şi câţiva agitaţi, care şi-au văzut interesul şi care au urcat trepe peste cadavre…
În ziua de 17 decembrie, Nicolae Ceauşescu voia să „abdice” de la conducerea statului, dar se iveşte posibilitatea unei călătorii. Pe 18 decembrie, conducătorul pleacă în Iran, unde are o întâlnire cu omologul său de la Teheran. Pe 20 se întoarce, unde se răzgândeşte „la cererea membrilor Comitetului Central”: nu mai demisionează.
La Slatina, pe 17 decembrie era linişte. Însă locţiitorul inspectorului-şef al Inspectoratului Judeţean Olt al Ministerului de Interne, Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceauşescu, îşi petrece noaptea în sediul instituţiei. A fost unul dintre cei care a vizionat teleconferinţa controversată din 17 decembrie.
Pe 21 decembrie, tot inspectoratul vede mitingul de la Bucureşti. Emil Bărbulescu presimte că noaptea de 21 nu va fi una obişnuită şi îşi sună mama, pe Elena Bărbulescu, să se retragă la o mînăstire, undeva, însă „Doamna” nu ascultă sfatul lui.
Fatidica zi de 22 decembrie suprinde Slatina într-o linişte deplină. Oamenii își văd de ale lor. Singurul lucru care părea că statul se organizează să se apere erau tancurile care blocau intrările în Slatina. Pe lângă asta, apăruseră „minciunile de serviciu”: terorişti, zvonuri…
Un fapt este interesant şi naşte teorii ale conspiraţiei. Cu ceva timp înainte de începerea Revoluţiei, la Parc Hotel se cazează nişte cetăţeni din Uniunea Sovietică. Despre aceştia se spune că ar fi fost diversionişti, care îşi ştiau foarte bine rolul şi poziţia în Slatina. Aşa cum bine se ştiau şi rolul şi poziţia interesantului hotel al cărui subsol e la fel de interesant. Ţinând cont şi de poziţia strategică. Pentru că în comunism, lucrurile se gândeau bine pentru orice situaţie. „Turiştii” de la Parc Hotel au fost deconspiraţi de către strucutrile statului român la scurt timp de la sosirea în oraş.
La Slatina nu s-a tras niciun glonț şi nimeni nu a fost rănit pentru că orice astfel de acţiune ar fi fost un exces de zel. Deși se spune ca un tânăr ar fi fost împușcat de un muncitor din garda patriotică. Slatina nu era Timişoara sau Bucureşti. Datorită ordinului unui colonel, pe numele său Gheorghe Lăpădat, nu au existat focuri de armă.
În seara zilei de 22 decembrie, câţiva cetăţeni, care petrecuseră ziua la Restaurantul Sîmbureşti, îşi fac curaj să strige în faţa sediului Securităţii de la Olt (actual sediu IPJ Olt) şi în faţa sediului Comitetului Judeţean al PCR Olt (actual Consiliu Judeţean Olt). Unii dintre ei au intrat în casa de protocol, cunoscută sub numele de „Vila Bărbulescu”, pe care au vandalizat-o și au furat tablouri, covoare etc. După evenimente au ajuns să conducă liniştiţi diverse entităţi.
Constantin Soare, unul dintre revoluţionari, afirmă că la Şcoala de Miliţie din Slatina au fost aduse camioane cu cadavre ale celor ucişi la Timişoara (16 cu 27), unde ar fi fost stropite cu acid sulfuric (luat de la Carbonoase), incinerate (în patru cuptoare) şi apoi cenuşa lor aruncată în râul Olt. Acţiunea din noaptea de 25 spre 26 decembrie ar fi fost ordonată de Elena Ceauşescu înainte de fugă şi era cunoscută sub numele de „Operaţiunea Trandafirul”.
Revoluţionarul se afla într-una dintre acele maşini, cea care ajunsese la Spitalul Judeţean Slatina, de unde reuşeşte să fugă, fiind noapte şi ajutat de un vechi prieten.
Se caută vinovații. Sunt printre noi. Eroii Revoluției nu mai sunt printre noi. Doar câțiva luptători care au crezut in idealul libertății și mulți impostori cu indemnizații.
