Accident în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Liftiera de la spital, lovită pe trecerea de pietoni, a decedat

Date:

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Unul dintre şoferi a lovit o femeie, liftieră la spital, pe trecerea de pietoni.

„Din primele date sunt două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. Ambii refuză transportul la spital. A mai fost implicată o victimă, pieton, care a fost preluată de personalul UPU, înaintea sosirii echipajelor.”, spun reprezentanţii ISU Olt.

 

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv un autoturism, condus de un tânar în vârstă de 31 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de o femeie în vârstă de 39 de ani din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, pietonul, o femeie de 51 de ani, din municipiul Slatina și femeia de 39 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ulterior, femeia de 51 de ani a decedat la unitatea spitalicească.
Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativa pentru femeia în vârstă de 39 de ani, respectiv o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 31 de ani.”, conform comunicatului IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Val de închideri a mai multor televiziuni: MTV, TeenNick și CBS Reality dispar din România pe 31 decembrie

Paramount Skydance continuă restructurarea agresivă a portofoliului său internațional...

Județul Olt, pe podiumul național al persoanelor cu handicap grav

România înregistrează peste 363.800 de persoane cu handicap grav,...

Deputatul Mihai Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ștefan„

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox, creștinii...

Planul Roșu de Intervenție pe DEx 12. Accident rutier grav, în zona Optași Măgura

Un accident rutier de amploare s-a produs pe Drumul...