Un accident rutier grav, urmat de incendiu, a avut loc, sâmbătă, 13 decembrie, pe Drumul Național 65, între municipiul Slatina și localitatea Găneasa.
Autoturismul, condus de un tânăr de 19 ani, a intrat în coliziune cu un pom aflat pe marginea părții carosabile.
La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul era cuprins de flăcări în totalitate, iar șoferul se afla blocat în interiorul acestuia, în stare de inconștiență.
Autoturismul a fost distrus complet în urma incendiului.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părţii carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat”, a transmis Poliţia.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.



