În cadrul unui eveniment ales, ce s-a desfășurat joi, 11 aprilie, ALIANȚA DREAPTA UNITĂ și-a lansat candidații pentru alegerile locale din județul Olt. Astfel, Elena Iotu intră în luptă pentru Primăria municipiului Slatina, iar Marian-Emanuel Doagă va candida pentru șefia Consiliului Județean Olt.
La eveniment vor participa președintele USR, Cătălin Drulă, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, o parte din candidații pentru alegerile europarlamentare: Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Violeta Alexandru, Corina Atanasiu, Cristina Prună, primarul conueni Bărăști Predel Augustin, alături de membri și simpatizanți al alianței.
”Despre Slatina ultimilor ani, nu se pot spune prea multe, nici de bine, nici de rău. Și asta pentru că în Slatina nu se întâmplă mai nimic. Ce știu ceilalți despre noi, știu de la televizor, din ziare și rețele de socializare: că am avut primari certați cu legea, că avem un primar care de două mandate a făcut prea puține pentru oraș, că avem un prefect pus pe scandaluri și mai puțin pe treabă, că plătim poate cea mai scumpă apă din țară, că ne-au sufocat cazinourile. Noi slătinenii ne vedem liniștiți de job, de afaceri, de rutina cotidiană, în timp ce ei se fac că administrează orașul și județul, că ne vor binele. Când colo pentru ei primează partidul, afaceri de partid și propriile interese. Lor nu le pasă că seara când ajungem acasă, în fața blocului, ne certăm cu vecinii pe un loc de parcare, nu le pasă că cei mici nu au unde să bată mingea, nu le pasă că nu avem unde ieși să vedem un film sau să ne relaxăm după o săptămână plină. Cine sunt ei cărora nu le pasă de noi?! Ei sunt contracandidații mei de la PSD și PNL. Ei reprezintă partidele care de ani buni trag frâna de mână dezvoltării acestui oraș. De ce m-am înscris în cursa pentru Primăria Slatinei?! Pentru că vreau ca peste ani, despre Slatina să se vorbească frumos. cred că am un proiect bun pentru oraș, realizabil, pe care o să încerc să-l implementez împreună cu echipa de consilieri pe care o propun. Am luat la pas cartierele Slatinei, am notat, deci cunosc probleme oamenilor, și totodată propunerile lor. Într-o zi, cineva mi-a zis: cum credeți, doamnă, că puteți să-i bateți pe contracandidații care reprezintă PSD și PNL. Cu ajutorul dumneavoastră, i-am răspuns! cu încrederea și votul dumneavoastră, al slătinenilor. CU speranța că împreună putem reporni motoarele acestui oraș. Vă mulțumesc încă o dată pentru susținerea pe care mi-o acordați și vă garantez că o să fac tot ce-mi stă în putință să câștigăm Primăria Slatina.” a transmis Elena Iotu.