Cătălin Uşurelu, fostul director de la CAO, trimis în judecată într-un dosar de trafic, deţinere şi consum de droguri de mare risc

Date:

Într-un comunicat al DIICOT se arată că prin rechizitoriul din data de 31 iulie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, Secția de combatere a traficului de droguri, au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

Este vorba despre slătineanca Marina Ileana Pandarof (supranumită şi „Blonda lui Coldea”),
Alexandru Romulus Arabagiu şi fostul director al CAO, Cătălin Marius Uşurelu.

„Din materialul probator administrat a rezultat că la data de 23.02.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant, pe o stradă din Sectorul 1 al municipiului București, în timp ce deținea în autoturismul pe care-l conducea, cantitate de 2,38 grame cocaină, ambalată în trei punguțe. Drogul de mare risc descoperit asupra acestuia a fost preluat de la o inculpată în cauză, în baza unei înțelegeri prealabile, în scopul transportului către cumpărătorul final, un alt inculpat, care a și efectuat plata”, se precizează în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Papa Leon al XIV-lea, primul papă nord-american

Joi, 8 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină,...

Primarul Slatinei, şase luni de mandat. Unde va fi construit aqua-park-ul

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Slatinei, Mario...

Consiliul Județean Olt modernizează Policlinica Veche din Slatina

Consiliul Județean Olt a dat, în cursul acestei săptămâni,...

Mario De Mezzo: ”Am anunțat public că îl voi susține pe Nicușor Dan”

În cadrul unei conferințe de presă susținută joi, 8...