Duminică, 15 iunie 2025, în ultima zi a Rusaliilor, comuna Brebeni a fost gazda călușarilor care au încheiat Festivalul Călușul Oltenesc organizat sub egida Consiliului Județean Olt, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt și Palatul Copiilor.
Invitații speciali ai acestui eveniment au fost: vicepreședinții CJ Olt – Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, deputatul Marius Iancu, prefectul Cosmin Floreanu, ministrul Agriculturii Florina Barbu, fostul senator Siminica Mirea, primarii comunelor Șerbănești – Mugurel Breoi, Ionel Mirea (Crâmpoia), Sorin Toma (Movileni) și alții.
Ceata de călușari de la Vâlcele a început jocul în curtea primarului Florin Cârstea. Au urmat demonstrații în alte gospodării, dar și stradal spre bucuria cetățenilor.
Iubita interpretă de muzică populară, Olguța Berbec, a ținut un concert de zile mari. Târziu în noapte, focul de artificii a luminat cerul, punând punct evenimentului care s-a ridicat peste așteptările multora.