Concursul de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, o nouă ediţie. Cine sunt câştigătorii

Date:

Şi anul acesta Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt a organizat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Olt și Palatul Copiilor Adrian Băran, cunoscutul concurs de protecţie civilă, adresat elevilor din ciclurile liceal şi gimnazial. Gazda ediţiei din acest an a concursului „Cu viața mea apăr viața” a fost Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina.

„Concursul se organizează pe două cicluri, gimnazial și liceal și constă într-o probă scrisă și două probe practice – transportul asistat al unui accidentat, așezat pe targă, pe o distanță de 50 de metri și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.
La start s-au aliniat șapte echipe de la Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina, Liceul cu Program Sportiv Slatina, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Scornicești, Liceul Tehnologic Tufeni și Școlile Tătulești, Perieți, și Bircii.”, spun reprezentanţii ISU Olt.

Concursul organizat astăzi a fost câştigat de Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina, la ciclul liceal și Școala Gimnazială Tătulești, la ciclul gimnazial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Papa Leon al XIV-lea, primul papă nord-american

Joi, 8 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină,...

Primarul Slatinei, şase luni de mandat. Unde va fi construit aqua-park-ul

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Slatinei, Mario...

Consiliul Județean Olt modernizează Policlinica Veche din Slatina

Consiliul Județean Olt a dat, în cursul acestei săptămâni,...

Mario De Mezzo: ”Am anunțat public că îl voi susține pe Nicușor Dan”

În cadrul unei conferințe de presă susținută joi, 8...