Pe 7 noiembrie, Partidul Social Democrat și-a ales noua conducere în cadrul Congresului Extraordinar de la Bucureşti. Sorin Grindeanu a candidat pentru funcția de președinte al partidului.
În noua echipă de conducere a intrat și Marius Oprescu, președintele PSD Olt și al Consiliului Județean Olt. Astfel, acesta a devenit unul dintre cei cinci prim-vicepreședinți ai partidului, alături de Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan.
În discursul său, Marius Oprescu a făcut referire la valorile care i-au ghidat activitatea politică și despre rolul echipei pe drumul victoriilor El a subliniat că noua funcție reprezintă nu doar o recunoaștere, ci și o responsabilitate față de partid și de cetățeni.
„Fapte nu vorbe, Investim în Olt”, Siguranța unui trai mai bun”, Echipa care contează sunt cuvinte care care au convins în campaniile pe care le-am dus acasă în care am câștigat bătăliile electorale. Nu singur, ci în echipă. Cu ambiție, cu determinare, cu decizii asumate, dar și cu promisiuni îndeplinite și transformate în realitate. Poate și de aici vine nominalizarea mea pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD. Vă mulțumesc pentru acest lucru și vă spun că este o onoare și în același timp și o responsabilitate pentru mine, dar astăzi nu este despre mine, nici despre Sorin, nici despre Claudiu și nici despre nimeni altcineva este vorba despre echipă, despre ceea ce ne ține uniți despre ceea ce ne duce înainte, despre cine suntem, este vorba despre identitatea noastră politică, despre principiile și politicile care ne definesc. Este vorba despre ceea ce fac românii de fiecare dată de ne dau votul. Este vorba, dragi colegi, despre autenticitate și nu despre marketing electoral.
Noi nu suntem nici suveraniști inventați și nici progresiști de laborator. Am ajuns să ne lăsăm distrași de zgomotul de fond creat de anumiți politicieni creați de Facebook, nu de comunități. Să nu uităm, noi suntem oamenii care au făcut parte din fiecare reușită a PSD. Proiect cu proiect, comunitate cu comunitate. Suntem oamenii care vorbesc despre solidaritate socială, vorbesc despre categoriile vulnerabile, vorbesc despre empatie, vorbesc despre toleranță, vorbesc despre consecințele ireversibile ale unor măsuri draconice care îi afectează nu pe cei bogați ci pe cei vulnerabili. În egală măsură, suntem oamenii care vorbim despre măsuri concrete pentru agricultori și pentru mediul de afaceri. Suntem oameni reali care conduc comunități reale, care oferă soluții reale, care știu ce înseamnă consecințele unor decizii luate pentru comuna, orașul, județul pe care-l reprezintă.
Astăzi, este și despre sensul politicilor noastre. Nu v-ați săturat de țelurile vizionare ale partenerilor noștri înguști care ne inundă cu viziunile reformei? Nu v-ați săturat de reforme făcute pe ici, pe colo, dar care nu schimbă nimic? Suntem într-o guvernare în care avem legitimitatea să ne impunem politicile publice cu 129 de parlamentari, față de 73 ale PNL și 59 ale USR nu putem fi decor, trebuie să fim vocea stabilității și rațiunii acestei coaliții. Deciziile greșite nu lovesc în politicieni, lovesc în oameni. Am văzut gafe care dor, mame, veterani, elevi, profesori, comunități întregi care și-au pus speranța în investiții care au fost sacrificate pentru cifre sterile. PSD nu poate să participe la asemenea experimente politice! Da, coaliția înseamnă dialog, dar dialogul presupune negociere și nu obediență. Și da, ne dorim un guvern stabil care să reziste pentru că numai așa ne putem pune în aplicare politicile publice. Am vorbit mai devreme de agricultură, este un domeniu esențial pentru economia României, care nu merge bine, ci foarte bine și asta se datorează politicilor promovate de PSD. Și nu o spune eu de la pupitru, ci rezultatele obținute. În acest an, România este pe locul I în UE la exportul de cereale. În același timp, în sectorul zootehnic, în primele 10 luni ale anului s-au atins vânzări de jumătate de miliard de euro. Colegul nostru, Florin Barbu, ministrul Agriculturii a reușit să impună viziunea social-democrată bazată pe susținerea fermierilor și transformarea potențialului agricol al României în realitate, lucru care îl spunem de mult: România poate produce mai mult cu politici corecte. În același spirit, PSD propune un plan coerent de relansare economică bazat pe modelele europene de succes. Este un plan în care nu pune presiune pe buget și stimulează investițiile. România trebuie să iasă din cercul vicios al tăierilor, al concedierilor și al scumpirilor. Austeritatea nu construiește nimic, ba din contră blochează, descurajează și sărăcește.
Țara are nevoie de încredere, de investiții acre să pună economia în mișcare, de politici care readuc speranța, încrederea și energia de a merge înainte. Avem încredere și încrederea ne face bine! Avem experiență, avem legitimitate, avem voturile românilor, avem dreptul să ne indignăm la fel cum și românii care nu sunt de acord se indignează cu măsurile ipocrite luate în ultima perioadă. Dar pentru aceasta este nevoie, dragi colegi, de o echipă. Iar la PSD echipa există, ea este puternică, și din ea face parte și Oltenia care îl susține pe Sorin Grindeanu. Dragi colegi, să avem succes! Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Marius Oprescu în discursul său.



