„Cuvinte buclucaşe”, un nou volum semnat de Adriana Neacșu, lansat în preajma Zilei Copilului

Date:

Cu prilejul apropierii Zilei Internaționale a Copilului, Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” a găzduit vineri după-amiază, începând cu ora 16:30, un eveniment editorial special dedicat celor mici. În Salonul Artelor „Nicolae Truță”, copiii au fost invitați să participe la lansarea cărții „Cuvinte buclucașe”, semnată de autoarea Adriana Neacșu.

Volumul lansat este alcătuit din versuri scurte, cu un caracter ludic, menite să-i ajute pe copii să memoreze poezii cu ușurință, pe baza grupurilor de litere „ce”, „ci”, „ge”, „gi”, „che”, „chi”, „ghi”, „ghe”, care îi pun des pe tineri în dificultate, aşa cum o fac şi consoanele: „r”, „c”, „g”, „h”, „s”, „z”, „ș”, „j”, „ț”, „t”, „d”, „b”, „p”, „v” şi „f”. Astfel, volumul este un manual de gramatică şi fonetică.

La evenimentul de lansare au fost prezente, lângă autoare, şi profesoara şi scriitoarea Ştefania Marineanu, Adina Gabriela Duinea, ilustratoarea volumului, şi Florina Dinu, jurnalistă şi poetă.

Publicul prezent, în special cei mici, s-a bucurat de această carte creată special pentru ei, într-un eveniment care a celebrat copilăria, imaginația și bucuria lecturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Partea de jos a orașului Slatina rămâne fără apă la robinet

Miercuri, 3 septembrie 2025, în intervalul orar 09:00-21:00, apa...

Locul de joacă de pe Strada Primăverii, din Slatina, a fost reabilitat

Cartierele municipiului Slatina devin de la o zi la...

Piatra-Olt: Ghiozdane echipate pentru toți elevii din clasa pregătitoare

Programul „Back to School” a devenit o tradiție în...

Deputatul Mihai Adrian Țiu, scrisoare către Guvernul României

Deputatul de Olt Mihai Adrian Țiu a transmis o...