Daniela Gyorfi și Jean de la Craiova vin la ”Târgul fetelor de la Cotenița”

Date:

Festivalul Național „Târgul fetelor de la Cotenița” a ajuns anul acesta la ediția a XXVII-a, iar cu acest prilej Primăria și Consiliul Local Coteana, în frunte cu edilul Ionuț Dima, au pregătit multe surprize pentru cetățenii localității. Evenimentul va fi organizat în zilele de 15-16 august, în Parcul Comunal.

În cele două zile, pe scenă pentru a cânta și a-i încânta pe cei prezenți vor urca nume grele ale muzicii populare și de petrecere, printre aceștia amintim pe: Daniela Gyorfi, Jean de la Craiova, Ionuț și Doinița Dolănescu, Dorina Mete, Costel David, Ștefan Minulescu și Ansamblul ”Cotenița”.

Spectacolul este programată pentru joi, 15 august, cu începere de la ora 16:00, iar vineri, 16 august, de la ora 18:00.

În ultima zi, un foc superb de artificii va pune punct distracției și festivalului.

Tradiţia continuă. ”Târgul fetelor de la Cotenița”, sărbătoarea de suflet a comunei noastre, continuă si anul acesta in zilele de 15 si 16 august. Vă aşteptăm şi vă invit în Parcul Comunal să luați parte la acest eveniment minunat!”, a transmis Ionuț Dima, primarul din Coteana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Pistă de pumptrack, în Parcul Tineretului din Slatina

Parcul Tineretului din municipiul Slatina devine, de la o...

Fotbalul slătinean a pierdut o stea. Odihnește-te în pace, David!

David Oprescu, fotbalist legitimat la CSM Slatina, a murit...

Ziua Comunei Cilien. Spectacol Extraordinar, cu muzică şi voie bună

Locuitorii comunei Cilieni sunt invitați să participe la un...

Vara aceasta, oltenii pot mege la mare doar pe drumuri de mare viteză

Un vis ce părea greu de realizat urmează să...