Deputatul Mihai-Adrian Țiu susţine propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Date:

Deputatul SOS RO, Mihai-Adrian Țiu, se află printre semnatarii proiectului de lege intitulat: „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare”.

Inițiativa urmărește adaptarea legislației la contextul actual și la provocările viitoare, având în vedere evenimentele politice anticipate pentru anul 2025, inclusiv alegerile prezidențiale. Printre modificările propuse se numără schimbarea statutului juridic al Curții Constituționale, cu scopul de a îmbunătăți eficiența și independența acesteia.

Numirea judecătorilor CCR:
Se propune modificarea procedurii de numire a judecătorilor Curții Constituționale, deoarece în practică s-a constatat că se ignoră criteriul „înaltei competențe profesionale”, fiind favorizată susținerea politică.
Se propune înființarea unei comisii speciale de selecție, formată din 9 membri desemnați prin tragere la sorți în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a reduce influența politică.

Revocarea și răspunderea judecătorilor CCR:
Se propune implicarea Parlamentului în reglementarea răspunderii și revocării judecătorilor Curții.
Inițiatorii consideră că actuala imunitate a acestora este excesivă și transformă Curtea într-o „supraputere” necontrolabilă.
Deoarece Parlamentul are atribuții majore, precum suspendarea președintelui, ar trebui să aibă și competențe privind răspunderea judecătorilor CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Paul Stănescu, raport de activitate

Senatorul oltean Paul Stănescu, aflat la cel de-al treilea...

WhatsApp trece la identitate digitală: fără număr de telefon

După ani în care autentificarea pe WhatsApp era legată...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

GRUP BLAUER BUCUREȘTI S.R.L., cu sediul stabilit la adresa...