Vineri, 12 decembrie, generalul în retragere Radu Theodoru este condus pe ultimul drum de apropiați, prieteni, cunoscuți și familie. În această zi grea pentru poporul român, deputatul Mihai Adrian Țiu îi aduce un ultim omagiu generalului Radu Theodoru care va rămâne mereu în istoria poporului român ca simbol al curajului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!:
”O ţară întreagă este astăzi în doliu: România se desparte de generalul în retragere Radu Theodoru.
Românii au pierdut un martor al istoriei şi un erou al demnităţii naţionale, care a pus datoria faţă de ţară mai presus de propria viaţă. Veteran respectat al Aviaţiei Militare Române şi vocea care a rămas dreaptă când tăcerea a devenit lege, generalul Radu Theodoru s-a stins din viaţă la onorabila vârstă de 101 ani.
Născut în 1924, în Ineu, judeţul Arad, generalul Radu Theodoru a aparţinut generaţiei care a scris cu onoare şi sacrificiu istoria ţării noastre. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a remarcat prin curaj, disciplină şi devotament faţă de drapelul românesc, iar experienţele sale de război au rămas mărturii valoroase. A participat pe front, a instruit generaţii de aviatori şi a fost decorat cu „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial” pentru meritele sale. Generalul Radu Theodoru a trăit un secol de istorie şi rămâne patriotul care a avut curajul, până în ultima clipă, să spună adevărul despre propria ţară. A fost, înainte de toate, un om liber, iar în timpurile pe care le trăim, când libertatea reprezintă o formă de curaj, generalul Radu Theodoru este eroul care a stat drept şi nu a îngenunchiat niciodată! A rămas întotdeauna demn şi vertical! De-a lungul vieţii a fost scriitor, eseist, observator critic al societăţii, uneori controversat, dar întotdeauna implicat, lăsând în urmă o moştenire impresionantă. Indiferent de reacţiile publice pe care le-a stârnit, Radu Theodoru rămâne generalul care nu a renunţat niciodată. A continuat să vorbească, să scrie şi să îşi apere convingerile cu demnitate şi verticalitate, calităţi tot mai rare în societatea de astăzi.Odată cu pierderea generalului Radu Theodoru, România a pierdut o întreagă generaţie care a ştiut ce înseamnă sacrificiul şi demnitatea. Pentru patriotismul său şi pentru anii dedicaţi ţării, poporul român îi datorează astăzi respect. Noi românii, nu trebuie să uităm niciodată ceea ce datorăm astăzi eroilor ţării şi să rămânem demni în semn de respect pentru cei care au luptat şi apărat România cu preţul vieţii. Astăzi, aduc un ultim omagiu generalului în retragere Radu Theodoru care va rămâne mereu în istoria poporului român ca simbol al curajului. România are obligaţia morală să-şi cinstească eroii, nu să-i lase uitării, iar fiecare dintre noi are datoria de a apăra ceea ce ţara noastră a obţinut cu sacrificii uriaşe. Un secol de curaj se încheie, dar datoria României de a rămâne o ţară demnă abia începe. În faţa memoriei generalului Radu Theodoru, mă înclin astăzi cu respect. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!” este mesajul transmis de deputatul Țiu.