Deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu se adresează direct premierului Bolojan, în discursul său din cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, subliniind faptul că nu există o transparență în ceea ce privește salariile BNR, ASF, ANRE si ANCOM, acestea fiind trecute, în mod voit, la ”secret”.
De asemenea, Țiu solicită public oprirea furtului din banii publici și destructurarea cartelurilor ce funcționează în jurul administrației publice locale și centrale:
„Domnule Prim-Ministru Bolojan,
Din păcate, doar simulați reforma în agențiile și autoritățile statului român.
Prin Legea salarizării nr. 153/2017, în mod voit, salariile din BNR, ASF, ANRE și ANCOM au fost trecute la “secret”.
De ce nu avem o transparență a acestor salarii?
Propuneți o reducere cu 30% doar a salariile ASF, ANRE si ANCOM.
De ce BNR a fost exclusă din această reformă?
În timp ce salariile și pensiile românilor au fost înghețate, salariile BNR au crescut cu 20%.
De exemplu, Președintele ANRE are un salariu net lunar de 75.000 lei, După tăierea de 30 % va avea un salariu net de peste 50.000 lei. Adică peste 20 de salarii minime pe economie. Si dublu față de salariul Președintelui României.
Aceasta este refoma pe care o propuneți?
Niciun român plătit din bani publici nu trebuie să aibă un salariu mai mare decât salariul Președintelui României.
Vă solicit public să opriți furtul din banii publici și să destructurați cartelurile ce funcționează in jurul administrației publice locale si centrale. Doar așa vom avea bani pentru investiții în România.
Domnule prim – ministru Bolojan, vă reamintesc, acum la începutul anului școlar, toate microbuzele școlare finanțate din fonduri europene trebuie să ajungă la copiii României. Un popor Unit nu Poate fi Învins!„