Florin Barbu, prezent la întâlnirea miniştrilor Agriculturii din Uniunea Europeană

Date:

Ministrul Agriculturii, deputatul Florin Barbu a fost la Budapesta, alături de colegii să miniștri ai Agriculturii din toate statele membre ale Uniunii Europene și au discutat despre măsurile de sprijin pentru fermierii români care vor fi implementate în perioada următoare!

„Pentru că seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre, este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor.
Știu că aceste fonduri le sunt necesare fermierilor români și mă voi lupta ca aceștia să primească sprijinul pe care l-am promis.
Date fiind schimbările climatice care afectează din ce în ce mai mult producția, este obligatorie regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.
Așa cum am spus de fiecare dată, în cadrul Consiliilor AgriFish, fermierii noștri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare, pentru a continua să producă suficient.
Noi suntem vocea lor în forurile internaționale, le reprezentăm interesele și îi asigurăm de tot sprijinul nostru”, a declarat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Val de închideri a mai multor televiziuni: MTV, TeenNick și CBS Reality dispar din România pe 31 decembrie

Paramount Skydance continuă restructurarea agresivă a portofoliului său internațional...

Județul Olt, pe podiumul național al persoanelor cu handicap grav

România înregistrează peste 363.800 de persoane cu handicap grav,...

Deputatul Mihai Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ștefan„

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox, creștinii...

Planul Roșu de Intervenție pe DEx 12. Accident rutier grav, în zona Optași Măgura

Un accident rutier de amploare s-a produs pe Drumul...