Free Porn
xbporn

https://www.bangspankxxx.com

Grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită la Coteana

Date:

În timp ce-şi lucra pământul, în ziua Izvorului Tămăduirii, un bărbat din comuna Coteana a dat peste o grenadă ce pare a fi din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a intervenit vineri.

„Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, un corp de grenadă defensivă, provenită, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial.
Reamintim cetățenilor că la descoperirea muniției rămase neexplodate, au obligația să informeze serviciile de urgență profesioniste prin apelarea numărului de urgență 112.
După descoperire și anunțare, populația trebuie să adopte un mod specific de comportare față de munițiile neexplodate, fiind INTERZISE: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea acestora în diferite încăperi sau locuințe; comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; introducerea munițiilor în foc; topirea elementelor metalice ale munițiilor; folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, utilizarea pionerilor și explozivilor provenite din muniții, în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente. ”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

PNL Olt | Lista candidaţilor la parlamentare

În cadrul conferinţei de presă de azi, de la...

VIDEO | Nicolae Ciucă prezintă coperta volumului autobiografic: „În slujba ţării”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, dezvăluie coperta cărţii sale autobiografice,...

Dăneasa | Campanie de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor

Prin intermediul reţelelor sociale, primarul comunei Dăneasa, Nicolae Soare,...

Slătioara | Muzică şi distracţie la ziua comunei

Administraţia de la Slătioara, condusă de primarul Savu Ungureanu,...