Inaugurare discretă la Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian”

Date:

Aflăm, de pe pagina de socializare a Primăriei Slatina că, miercuri, 4 octombrie 2023, primarul municipiului, preşedintele Consiliului Judeţean Olt şi inspectorul şcolar general al ISJ Olt au inaugurat corpul A al Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”.
Corpul A al instituţiei de învăţământ a fost renovat şi modernizat recent, însă însărcinaţii cu inaugurarea au amânat ziua de făcut poze. S-a întâmplat astăzi, însă. Proiectul a fost finanţat prin fonduri europene în valoare de aproape 10 milioane de euro.

„Dragi slătineni,
Așteptarea a luat sfârșit! Așa cum am afirmat mereu, educația copiilor noștri este una dintre cele mai importante preocupări pentru mine.
Finanțat prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, am încheiat cu succes lucrările de reabilitare ale Liceului Tehnologic «Petre S. Aurelian», fiind adus la standarde moderne.
Începând de astăzi, oferim copiilor noștri un corp complet renovat cu 17 săli de clasă, 3 laboratoare și o bibliotecă, însemnând un mediu de învățare sigur și confortabil, adecvat cerințelor secolului XXI.
Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect deosebit și să vă asigur de toată deschiderea mea pentru a continua să construim împreună Slatina”, se arată în textul publicat pe pagina primarului, distribuit pe pagina primăriei.

Nu a ştiut nimeni că se inaugurează acest corp de clădire, finanţat din bani publici. Noroc cu Facebook-ul. Şcoala, condusă de Maria Sorina Nicolescu, nu a făcut nicio invitaţie presei. Asemenea şi Primăria Slatina, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt. Voinţa a fost ca doar anumite entităţi de presă să beneficieze de imortalizarea momentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Mihai Țiu: ”Libertatea şi demnitatea românilor trebuie apărate fără niciun fel de compromis”

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului este sărbătorită în întreaga...

Senatorul Robert Ghiță NU A VOTAT Legea lui Vexler

Senatul a respins cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor...

3.605 de slătineni vor primi Tichetele Sociale de Crăciun

Primăria Municipiului Slatina anunță începerea acțiunii de distribuire a...

Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina anunță filme noi

Începutul săptămânii vine cu un nou program la Cinema...