Jurnalist din Olt, bănuit de săvârşirea unor infracţiuni. Acesta crede că e un complot împotriva lui

Date:

În dimineaţa zilei de 16 martie a.c, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare trei mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice din județul Olt. Persoanele erau trei bărbaţi, cu vârstele de 42, 49 și 70 de ani, din Slatina, Piatra- Olt și Pleșoiu. Aceştia sunt bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Printre aceste persoane se afla şi un jurnalist din Olt. Acestuia i-au fost ridicate, în vederea documentării activității infracționale ca bănuit, un telefon şi un laptop. Jurnalistul Alin Bălan, care a cochetat şi cu politica, candidând din partea PSD pentru Primăria Cungrea, consideră acţiunea poliţiştilor drept un complot împotriva sa.

„Prin măreața acțiune (cu costuri publice) mi-au fost săltate și reținute două obiecte indispensabile pentru orice ziarist (telefonul și laptopul). Evident, abuziv. Ce vreau să zic aici este faptul că în ele sunt trecute «surse» din cadrul unor instituții publice ce sunt raportori de integritate (pe corupție)”. Iar ieri am fost victima unui astfel de abuz!”, scrie jurnalistul pe pagina sa de socializare.

Alin Bălan este deţinătorul publicaţiei Liga Dreptății şi are un ONG prin care semnalează corupția și abuzurile din zona instituțională din Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Gusturi din bătrâni, ca pe vremea bunicii – tradiții oltenești, la Muzeul Județean Olt

Sediul Muzeului Județean Olt a găzduit astăzi evenimentul „Gusturi...

Robert Ghiță: ”Apa nu aparține niciunui ministru și niciunui partid”

La începutul lunii august 2025, senatorul de Olt, Robert...

Promisiunea ”Lifturile”, bifată de Mario De Mezzo

Mario De Mezzo, edilul municipiului Slatina, este un om...

Copiii din căsuțele DGASPC Olt au vizitat Târgul de Crăciun din Craiova

În prima zi a săptămânii în curs, zeci de...