Doi tineri au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism şi au mai subtilizat şi 600 de litri de combustibil. Paguba provocată reclamantului, un bărbat din Balş, ajunge la 40.000 lei.
„În fapt, la data de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați de către un bărbat, din orașul Balș, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism și 600 de litri de combustibil din rezervoarele a trei camioane, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei”, se arată în comunicat.
Ieri, 15 ianuarie a.c., poliţiştii i-au reţinut pe cei doi tineri, fiind cercetaţi pentru furt calificat.
„Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Balș, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut doi tineri cercetați pentru furt calificat”, se mai precizează în comunicat.
Astfel, oamenii legi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale.
„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Balș au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani, din județul Olt, bănuiți de comiterea faptei.
Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, polițiștii au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, la locuințele tinerilor bănuiți de comiterea faptei.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunurile care privesc posibila activitate infracțională. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.
În urma probatoriului administrat, la data de 15 ianuarie 2025, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele a doi tineri de 21 și 27 de ani a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 16 ianuarie 2025 să fie prezentați instanței de judecată în vederea dispunerii unei măsuri preventive.”, conform comunicatului.