Free Porn
xbporn

https://www.bangspankxxx.com

Liberala Diana Creţu, administrator public al Slatinei

Date:

De câteva zile, fosta directoare a cancelariei Prefecturii Olt, în perioada când prefect era Mario De Mezzo, şefa de campanie a acestuia, Diana Creţu este administratorul public al Slatinei.

Anunţul a afost făcut chiar de ea într-o postare pe pagina de socializare.

„În următorii patru ani, voi continua proiectul început în urmă cu un an, din poziția de administrator public al Municipiului Slatina. Am preluat deja aceasta provocare in mandatul de tranziție, de câteva zile, și știu că urmează patru ani fabuloși. „Cred în Slatina” nu a fost doar un slogan, ci o inspirație pentru următorii patru ani. Și nu numai.
Le mulțumesc Slatinei, lui Mario și echipei senzaționale de liberali pentru că m-au adoptat așa de repede și m-au făcut parte din schimbare. Pentru ei toți am o răspundere imensă în această slujbă onorantă. Iar pentru el, cel mai bun primar pe care eu l-am cunoscut vreodată, tata, am iubire infinită, multă recunoștință pentru tot ce am învățat și o moștenire spirituală de dus mai departe: să fiu în slujba oamenilor așa cum a fost el în toate mandatele. Mai ales că știu că, acolo unde e acum, e tare mândru de mine”, spune aceasta.

Diana Creţu este licenţiată în jurnalism şi ştinţe ale comunicării, redactor-şef la wall-street.ro, dar şi director al cabinetului ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Elena Iotu, aleasă preşedintă la USR Slatina

Antreprenor, mamă, soţie, politician, Elena Iotu a primit un...

Ministrul Barbu: „Bani în avans pentru fermierii noștri”

Florin Barbu, ministrul Agriculturii anunţă că şi în acest...

Primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, clarificări necesare

În urma unor şişoteli în spaţiul public, conform cărora...