“Singurul vinovat pentru creșterea deficitului bugetar este Guvernul. A elaborat un buget mincinos, în care a umflat cu pompa veniturile, pentru ca să poată decide cheltuieli suplimentare pentru care știa foarte bine că nu există bani. A adoptat măsuri antieconomice care au frânat creșterea economică și a redus și mai mult posibilitatea de creștere a veniturilor bugetare. A lăsat intenționat inflația să urce la niveluri record ( România este pe locul doi, după Ungaria, în privința mărimii inflației ) și a risipit veniturile suplimentare asigurate pentru buget de creșterea prețurilor și tarifelor. A tolerat evaziunea fiscală pentru clientela de partid și pentru cei dispuși să facă alte plăți decât plățile la bugetul de stat. A crescut și a introdus noi taxe, impozite și contribuții. A deteriorat grav climatul de afaceri, lucru care se vede limpede în scăderea cu 2,4 miliarde de EURO a investițiilor străine în 2023, comparativ cu 2022 ).
România este în procedură de deficit excesiv și s-a angajat la readucerea deficitului bugetar sub 3% din PIB în 2024. În cazul în care nu își respectă angajamentul, riscă penalizări severe. Care vor fi suportate tot de cetățeni, nu de guvern.
Oricâte minciuni ar mai scorni, oricât praf vor mai încerca să arunce în ochii oamenilor, oricât de severă este cenzura impusă de guvern în mass-media, oamenii simt din ce în ce mai tare erodarea puterii de cumpărare a veniturilor lor, simt că guvernul îi sărăcește, simt că țara este condusă prost. Și am încredere că vor hotărî anul viitor o schimbare în bine.”, spune Ludovic Orban, președinte Forța Dreptei.