În cadrul unei conferințe de presă susținută joi, 8 mai, de primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, acesta a declarat că în turul II al alegerilor prezidențiale ar fi intrat și Crin Antonescu dacă nu era susținut de PSD:
”Eu cred că azi l-am fi avut în turul II pe Crin Antonescu dacă nu era susținut de PSD.” a transmis Mario De Mezzo.
Totodată, edilul a precizat că îl va susține pe Nicușor Dan pe 18 mai și chiar este dispus să iasă public și să îndemne cetățenii să îi acorde votul de încredere candidatului independent în cazul în care va constata că ieșirea sa îi va face bine acestuia:
”Am anunțat public că îl voi susține pe Nicușor Dan. Nu sunt sigur dacă susținerea mea publică i-ar face bine sau nu lui Nicușor Dan. Dacă voi decide că îi face bine voi ieși public agresiv să spun ca oamenii să voteze cu Nicușor Dan. Eu am fost printre cei mai vehemenți contestatari ai lui Nicușor Dan ca primar, însă în momentul în care am de ales între Rusia și Europa, în momentul în care am de ales între extremism și un conservator, în momentul în care am de ales între dăm foc la țară și ținem țara pe un curs corect nu am umbră de emoție.” a mai precizat edilul Slatinei.