Marius Oprescu, şeful PSD Olt, cere demisii

Date:

În urma dezvăluirilor făcute de primarul ales al Slatinei, Mario De Mezzo, prin care mai mulţi membrii PSD, aflaţi în funcţii de conducere şi-ar fi mărit salariile în mod abuziv, preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, reacţionează.

Acesta cere demisiile imediate ale celor care au folosit metode nedemne de funcțiile deținute pentru a-și mări salariile.

Cerem demisia din funcțiile administrative și politice a membrilor care și-au mărit nejustificat salariile, manifestând dispreț față de cetățenii Slatinei și față de colegii lor. Această acțiune este inadmisibilă și contravine principiilor de transparență, integritate și etică profesională. Situația actuală aduce în lumină motivele pentru care Primăria Slatinei a fost pierdută. Echipa performantă a PSD Olt, care și-a câștigat încrederea prin ani de implicare socială și eforturi continue, nu trebuie târâtă în mizeria creată de astfel de acțiuni imorale. Este imperativ să ne distanțăm de astfel de comportamente și să readucem respectul și integritatea în funcțiile publice. Doar astfel putem recâștiga încrederea cetățenilor și putem continua munca de dezvoltare și susținere a comunității noastre.
Rămânem dedicați promovării transparenței și integrității și vom lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri de la aceste principii”, se arată în comunicatul PSD Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Val de închideri a mai multor televiziuni: MTV, TeenNick și CBS Reality dispar din România pe 31 decembrie

Paramount Skydance continuă restructurarea agresivă a portofoliului său internațional...

Județul Olt, pe podiumul național al persoanelor cu handicap grav

România înregistrează peste 363.800 de persoane cu handicap grav,...

Deputatul Mihai Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ștefan„

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox, creștinii...

Planul Roșu de Intervenție pe DEx 12. Accident rutier grav, în zona Optași Măgura

Un accident rutier de amploare s-a produs pe Drumul...