Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi-a dat demisia, s-a suspendat de la partid, dar nu şi de la parlament

Date:

În cursul zilei de 23 iunie a.c., Direcţia Naţională Anticorupţie a publicat un comunicat de presă în care protagonist este ministrul Agriculturii, deputatul oltean Adrian Chesnoiu.
Procurorul șef al D. N.A., Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Chesnoiu, deputat în Parlamentul României, , pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

„În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, se arată în comunicatul DNA.

La scurt timp a venit şi reacţia ministrului, pe pagina sa de socializare. Acesta s-a retras din funcţia de ministru şi s-a suspendat din partid, rămânând însă deputat:

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!
Doamne ajută!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Cum arată buletinul de vot pentru primul tur de la prezidențiale

Românii merg la urne pe 24 noiembrie, pentru a-şi...

Blocul Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, modernizat complet

Lucrările de modernizare la blocul Medicală al Spitalului Judeţean...

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...