Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prezent la Copenhaga

Date:

Ministrul Florin Barbu a participat, în perioada 8–9 septembrie 2025, la reuniunea găzduită la Copenhaga de Jacob Jensen, ministrul danez al Alimentației, Agriculturii și Pescuitului, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE. Evenimentul a reunit miniștrii agriculturii din statele membre, comisarii europeni responsabili de agricultură, sănătate și bunăstare animală, reprezentanți ai Parlamentului European și ai organizațiilor de profil.

Participarea ministrului Florin Barbu reflectă angajamentul României de a contribui activ la definirea unor politici europene echilibrate, care să răspundă atât nevoilor fermierilor români, cât și obiectivelor ambițioase de tranziție verde:

Am transmis mesajele fermierilor români cu privire la viitorul agriculturii, cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor agriculturii din UE, de la Copenhaga: ⁠Menținerea unei Politici Agricole Comune finanțate printr-un buget distinct și consistent, care să asigure fondurile necesare pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor;⁠ ⁠Sprijin financiar pentru integrarea în procesare a materiei prime agricole, la nivel local, astfel încât producția primară să fie transformată în produse cu valoare adăugată; ⁠Dezvoltarea sistemelor de management al riscurilor și finanțarea acestora, pentru a ajuta fermierii să reziste mai bine schimbărilor climatice; 4.⁠ ⁠Continuarea investițiilor în irigații, cu accent pe tehnologii moderne și eficiență în consumul de apă; ⁠Stimulente financiare consistente pentru tinerii care vor să dezvolte afaceri în agricultură. Le mulțumesc tuturor fermierilor care mi-au dat mandat să îi reprezint în cadrul întâlnirilor de la nivel european! Dezvoltarea investițiilor în sectorul agroalimentar trebuie să fie o prioritate strategică a Comisiei Europene pentru a ne asigura securitatea alimentară!” a declarat Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Deputatul Țiu: ”Am primit cu tristeţe vestea că profesorul universitar Mihai Vinereanu a trecut în eternitate”

Profesorul universitar Mihai Vinereanu, reputat lingvist și cercetător al...

O nouă selecție de filme, la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina

Săptămâna începe în forță la Cinema „Eugen Ionescu” Slatina...

Mario De Mezzo vrea reabilitarea Străzii Oltului

Profitând de zilele călduroase ale toamnei, primarul municipiului Slatina,...

Senatorul Robert Ghiță a auzit strigătul de disperare al familiei Costea din Valea Mare

În pragul sezonului rece, familia Costea din comuna Valea...