Ministrul Barbu: ”Legumicultorii primesc banii”

Date:

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat că legumicultorii înscriși pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, acordat pentru susținerea producției de legume în spații protejate în perioada de extrasezon, vor primi banii cuveniți în această săptămână.

Plățile se vor efectua către toți cei 19.076 de fermieri eligibili din toate județele țării.

Cei mai mulți aplicanți ai Programului se regăsesc în județele Olt (7.111), Galați (5.170), Giurgiu (1.617), Dolj (1.011) și Buzău (818).

Începând de săptămâna aceasta, legumicultorii înscriși pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, acordat pentru susținerea producției de legume în spații protejate în perioada de extrasezon, vor primi banii. Până acum a fost plătită suma de 76,18 milioane de lei pentru aproximativ 15.395 de beneficiari ai programului.

Plățile vor continua astfel încât toți cei 19.076 de fermieri eligibili din toate județele țării să încaseze sprijinul financiar.
Așa cum am promis, vom sprijini legumicultorii pe tot parcursul anului și vom face plățile la timp.” a transmis Barbu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Expoziția de pictură portretistică „Expresii. Identități. Trăiri”, la Galeria „Artis” din Slatina

Veste bună pentru iubitorii de culoare. Expoziția de pictură...

Olt: Circulația rutieră a fost reluată

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, două drumuri...

Mihai Adrian Țiu: ”La mulți ani, sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul”

Într-o declarație publică, deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu...

Slatina: Impozitele și taxele locale pot fi achitate începând cu 12 ianuarie

Începând cu data de 12 ianuarie 2026, contribuabilii, persoane...