Monumentul Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jiu, a fost inaugurat la 31 mai 1925. Acesta trebuia inaugurat la 25 mai al acelui an, însă a fost necesară amânarea ceremoniei pentru ziua de 31, din cauză că unele lucrări la soclu şi la zona din jurul monumentului nu se sfârşiseră.
Primăria Slatinei s-a împrumutat la Ministerul de Interne pentru a pune piatră în jurul monumentului şi a finaliza împrejmuirea monumentului.
„Desvăluirea monumentului eroinei Ecaterina Teodoriu’- opera cunoscutului sculptor D. Măţăoanu – care urma să se facă la 25 Mai c. la Slatina (jud. Olt), s’a amânat pentru ziua de 31 Maiu c. Vor asista la această solemnitate: regina, d-l general Mărdărescu, ministru de războiu cât şi reprezentanţi ai tuturor societăţilor culturale din întreaga ţară”, se arată în grupajul de ştiri pe scurt al ziarului „Adevĕrul”, din 16 mai 1925.
Monumentul este compus din două elemente: statuia şi soclul. Statuia a fost realizată între anii 1921-1923, iar soclul cu câteva luni înainte de inaugurare, în 1925.
În luna iunie 1923, aflăm din ziarul „Argus”, în foaierul Ateneului Român, Dumitru Măţăoanu a vernisat o expoziţie personală cu cele mai noi lucrări ale sale. Nu ştim unde a stat statuia între iunie – noiembrie 1923:
„D-sa expune statui monumentale, ca: statua Ecaterinei Teodoroiu — eroina de la Jiu şi soldatul român din ultimul mare răsboi expus şi la Arcul de Triumf de la Şosea.
D-l Măţăoanu mai expune interesante şi originale proecte de monumente de ale eroilor, capete de expresie, basoreliefuri, portrete şi lucrări decorative.
Statua Ecaterinei Teodoroiu — care are o înălţime de 2 m. 80 — prezintă o mişcare admirabilă de supleţă şi o înflăcărare de o rară putere emotivă”, se arată în articol.
Era prima expoziţie din viaţa sa şi conţinea peste 50 de lucrări din diverse materiale.
Sculptorul se afla printre preferaţii Casei Regale şi lui i se însărcinau lucrări la care Regina Maria ţinea foarte mult. Acesta este şi cazul monumentului de la Slatina.
Lupta dintre Slatina şi Caracal
Oraşul Caracal, capitala judeţului Romanaţi, prin asociaţia militară, care dorea ridicarea monumentului în faţa Teatrului Naţional, l-a convins pe ministrul Justiţiei, proprietar al ziarului „Universul”, Stelian Popescu, să se afilieze dorinţei lor. Astfel, ministrul scrie mai multe materiale în ziarul „Universul”, prin care reaminteşte întâlniri cu eroina de la Jiu. Nu se ştie dacă acestea erau reale. Ministrul ar fi încercat de mai multe ori să convingă Regina să fie de acord cu ridicarea monumentului la Caracal. În decembrie 1922, în cadrul unei cine de la Bucureşti, unde au fost prezenţi sculptorul, mai mulţi minişti, printre care şi cel al Justiţiei, s-a luat decizia că monumentul va fi ridicat la Slatina („Dimineaţa”, 17 decembrie 1922).
Articolele scrise chiar de ministru apăreau chiar pe prima pagină a ziarului. Cu toate acestea, decizia a fost la Regina Maria.
Atât de mare a fost dorinţa celor de la Caracal, că induceau ideea conform căreaia monumentul fusese deja ridicat pentru capitala Romanaţiului:
„Pentru pomenirea acestei fete eroice, i s’a ridicat la Caracal un frumos monument”, se arată în revista „Albina”, numărul dublu 40-41 01.11.1922.
Slatina avea alte motive pentru a câştiga monumentul din competiţia cu Târgu-Jiu, Craiova, Caracal.
Atenia C. Călugăreanu, bună prietenă a Reginei Maria, preşedintă a comitetului pentru ridicarea monumentului, vine cu ideea recunoaşterii sacrificiului Ecaterinei prin ridicarea unui monument la Slatina încă din primăvara anului 1919. Prin apel dorea strângerea de fonduri pentru a se putea ridica un monument în cinstea ei. Subscripţia publică nu are mare succes. Reuşeşte să primească o donaţie importantă:
„Liga românilor din America a trimis zilele astea d-nei Atenia Călugăreanu, iniţiatoarea monumentului Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jii, suma de 83.000 de mii de lei adunată printre românii din Statele Unite pentru monument”, se arată în ziarul „Dimineaţa” din 3 decembrie 1920.
Se propusese o primă locaţie pentru ridicarea monumentului: în faţa Palatului Administrativ, actual muzeu judeţean.
„Acum a rămas să se fixeze locul unde trebue să fie aşezat. Comitetul ca şi majoritatea slă- tineană au opinat ca monumentul să fie aşezat în faţa palatului administrativ; dar înainte de aceasta s’a cerut şi părerea d-lui general Dumitrescu, comandantul diviziei Xl-a. D-sa a fost de părere să fie aşezat pe squarul din aleea Oltului. Acum rămâne să se decidă”, conform ziarului „Universul” din 16 octombrie 1923.
16 luni, în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti
„O lucrare inutilă”, i-au spus unii comentatori din ziarele Bucureştiului. Alţii nu au înţeles ce e cu o statuie pusă direct pe pământ, fix în dreptul Teatrului Naţional din Bucureşti.
„Sâmbătă a fost instalată – pe piaţa Teatrului Naţional — statuia în bronz a Ecaterinci Teodoroiu, eroina dela Jiu – lucrare datorită sculptorului D. Măţăoanu. Monumentul va rămâne expus câteva zile, şi apoi va fi transportat la T.-Jiu”, se arată în ziarul „Timpul” din decembrie 1923.
Statuia fusese montată în Piaţa Teatrului Naţional pe 5 decembrie. Ea nu a stat câteva zile, ci mai bine de un an, până în mai 1925, când a fost adusă la Slatina, undeva lângă Primărie.
Statuia a fost aspru criticată de către presa din Capitală, care nu înţelegea rostul ei acolo.
„Adică, mă rog, dv. să-mi spuneţi: ce cântă Ecaterina Teodororu la Teatrul Naţional? Dacă uu e – vorba nu ştiu cărui bătrân bun de glume – o spectatoare care dă buzna afară d’n teatru, speriată de nu ştiu care excelentă piesă originală din repertoriul d-lui Valjean, apoi ce rost poate avea eroina dela Jiu în faţa templului Thaliei român?”, cum apare într-un articol din ziarul „Rampa”, mai 1924.
Cum s-a sinucis sculptorul Dumitru Măţăoanu
Măţăoanu lucra foarte mult în atelierul său din Bucureşti. Lucra pentru statul român, pentru străinătate sau onora comenzi private. Lucrările sale, fie de for public, fie private, arată profesionalismul cu care opera diverse materiale care, prin modelare, deveneau opere de artă.
Nu spunea nu, chiar dacă avea foarte mult de muncă. Era foarte epuizat, iar lipsa somnului, a meselor regulate, folosirea excesivă a concentrării, i-au adus acestuia o boală care l-a învins. O boală pe care nu a băgat-o în seamă: neurastenia, o tulburare mintală cauzată de surmenaj.
Dumitru Măţăoanu s-a născut la 16 aprilie 1888, în satul Măţău din judeţul Argeş, lângă Câmpulung-Muscel. A urmat cursurile Școlii de Belle-Arte din București, în perioada 1904-1909, avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea.
Prin 1920, neurastenia începea să îl domine pe sculptor. Aflăm din ziarul „Argus”, din noiembrie 1923, că sculptorul mai avusese o tentativă de suicid în vara anului 1922, fiind oprit la timp de unul dintre ucenicii săi. În acea perioadă se ocupa de finalizarea statuii Ecaterinei Teodoroiu. Sculptorul Măţăoanu ocupa o cameră în strada Semicercului 3, lângă biserica Sf. Voevozi din calea Griviţei. Imobilul de la stradă, proprietatea lui, era dat spre închiriere.
Locuia singur, nefiind însurat şi ducea o viaţă foarte liniştită, tocmai spre a nu-şi agrava boala.
Singurul ziar, care prezintă pe larg ziua gestului necugetat din 1 iulie 1929, este „Adevĕrul” din 4 iulie 1929:
„Duminică seară, nefericitul sculptor a fost la o nuntă. A venit acasă pela ora 11:30, şi s’a culcat imediat.
Cei cari l’au văzut în seara aceea spun că arăta foarte bine, era dispus şi, în orice caz, n’ar fi putut bănui nimeni că după câteva ore îşi va pune capăt zilelor.
Dimineaţa Măţăoanu s’a sculat la ora obişnuită şi după ce a lucrat câtva timp în atelier a plecat în oraş. Ce-a făcut între timp, până când a venit acasă, nu se ştie încă.
Chiriaşii spun că l’au văzut întâmplător, înapoindu-se acasă pe la ora 2 d. a.
A intrat în cameră şi n’a mai fost văzut până în clipa când s’a descoperit cadavrul.
Pe la orele 3 d. a., şeful atelierului, d. Carol Ihm, ştiind că maestrul nu s’a dus în cameră spre a-i cere unele indicaţiuni.
Credea că citeşte, întrucât la ora aceea era întotdeauna în atelier. A bătut în uşă, repetat, dar n’a primit nici un răspuns. A apăsat pe clanţă şi a dat uşa în lături. D. Ihm a rămas privind în prag în faţa spectacolului îngrozitor ce i se înfăţişa înaintea ochilor”, se arată întocmai în articol.
Artistul se sinucisese. Se spânzurase, cu o sfoară, de tăblia patului, iar trupul era lungit pe podea, cu mâinile înţepenite…
Cadavrul a fost aşezat pe pat şi au fost anunţate autorităţile. Procurorul venit la faţa locului a luat act de constatarea făcută de comisarul de poliţie şi a dispus că nu mai este cazul ca trupul să fie transportat la spital, deoarece se cunoştea cauza sinuciderii.
Biletul de adio
Sculptor Măţăoanu a lăsat un bilet de adio, găsit lângă pat, care nu e adresat nimănui.
În acea scrisoare spune că lasă întreaga sa avere fratelui lui, care e inginer silvic, şi-l roagă să-l ierte de durerea pe care i-o pricinuieşte.
Mai departe, spune că neurastenia de care suferea îngrozitor în ultimul timp l-a îndemnat să-şi pună capăt zilelor.
Rămăşiţele pământeşti ale sculptorului au fost îngropate pe 4 iulie 1929, ora 19:00, la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
În jur de 250 de lucrări păstrate poartă semnătura sculptorului. Una dintre ele este Monumentul Comemorativ Ecaterina Teodoroiu.
Monumentul a fost amplasat pe scuarul de la intersecția străzilor Solomon (actuală Ionașcu), București (actuală George Poboran), Abatorului și Aleea Oltului. Azi, acolo este un hotel. Ansamblul monumental a fost mutat, în locaţia actuală, de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, între Podul Olt şi staţia PECO, în luna mai a anului 1981, perioadă în care s-a făcut ultima restaurare.
În prezent, în an precentenar, monumentul arată neîngrijit, soclul are nevoie de o intervenţie urgentă de restaurare, de refacere a elementelor vandalizate în comunism. Nicio autoritate locală, judeţeană sau naţională nu are iniţiativa restaurării întregului monument.
