Atmosferă de sărbătoare, emoție sinceră și multe zâmbete în unitățile de învățământ din comuna Coteana, acolo unde Moș Crăciun a ajuns în mijlocul copiilor prin grija primarului Ionuț Dima și a Consiliului Local.
Moș Crăciun a fost primit de copii cu poezii și multe momente artistice. Pentru programele prezentate, bătrânul cel bun le-a oferit micuților cadouri alese și promisiunea că îi va vizita an de an:
”Moș Crăciun a venit la voi pentru că ați fost cuminți, ați învățat, ați ascultat și ați adus zâmbete în jurul vostru. Vă doresc să aveți sărbători frumoase, cu pace în suflet și cu multe momente fericite alături de colegi și de cei dragi. Le mulțumim profesorilor și educatorilor de la școală și grădiniță pentru munca depusă zi de zi. Mulțumim consilierilor locali și fermierilor din comuna Coteana pentru sprijinul oferit. Cu ajutorul vostru, Moș Crăciun a ajuns la toți copiii și a adus bucurie în inimile lor. Să aveți parte de sănătate, liniște și sărbători binecuvântate. Crăciun fericit, copii buni si frumosi!” a declarat Dima.



