Nebunie! A apărut biserica cu inteligenţă artificială: BisericaGBT. Cine e autorul

Date:

După scandalul privind schimbarea datei sărbătoririi Paştelui, pentru a se celebra odată cu catolocii apare o platformă virtuală care înlocuieşte tot ceea ce ţine de activitatea bisericii. Este prima biserică bazată pe inteligenţa artificială (IA). BisericaGBT vine cu o serie de activităţi. Se pot găsi rugăciuni, se pot face acatiste, doritorii se pot spovedi. Cui? Unor boţi care generează inteligenţa artificială. Vă puteţi spovedi alegând păcatul. Întrebarea este: cine este instanţa morală din spatele serverului? Puteţi să întrebaţi şi un preot,care este unul virtual. La rubrica Donaţii, cei care doresc să susţină proiectul neavizat de Biserica Română, sunt ispitiţi să doneze sume începând de la 4 euro.

Site-ul a fost lansat sâmbătă, în ajunul Învierii Domnului. Creatorul platformei IA este Ioan-Valentin Lăzureanu, strateg de inovare la Cheil Centrade. A fost consultant de comunicaţii la Parlamentul României. Acesta are un PFA cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

„Am făcut BisericaGPT ca să nu o facă altcineva înainte. Totul a pornit de la o glumă dar mi-a rămas pe creier și nu am putut sa-i dau pace. BisericaGPT e probabil prima «biserică» virtuală cu Inteligență Artificială. Nu generează lucrurile într-un mod ironic sau batjocoritor – face exact ce spune că face. Și e gratis!
Conține:
– Generatoare mesaje Paște și Înălțare.
– Mod Rugăciune: pentru momentele în care te rogi să intre salariul.
– Mod Acatist: generator acatiste.
– Mod Spovedanie: dacă vrei să scapi de păcate, virtual.
– Modul «Întreabă un preot».
– Generator de Colinde, Psalmi și Versete biblice.
În viitorul nu foarte îndepărtat vor apărea mai multe moduri (precum generator de icoane A.I.) așa că puneți la bookmark.
Totul este gratis, fără cont. De asemenea nu colectez date legate de generările voastre – este totul între voi, Dumnezeu și API-ul OpenAI.
Generările în schimb mă costă pe mine bani așa că dacă vreți să contribuiți cu oricât de puțin urmați link-urile din site. Paște fericit!”, scria autorul sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...

6 motive pentru care sa incepi distractia intr-un casino online

Daca te-ai gandit vreodata pana acum sa te distrezi...

Caracal 486

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în...