Parcul Central din Balş, modernizat cu fonduri europene

Date:

Alexandru Stănescu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia prezintă, în premieră, imagini cu noul proiect al Primăriei din Balş, modernizarea Parcului Central.

Proiect de modernizare este finanțat cu fonduri europene în valoare de peste 3 milioane de euro, atrase de Primăria orașului Balș prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027!

În curând, se va vedea transformarea completă a aspectului parcului, aproximativ 11.400 mp, urmând să fie extins cu încă 19.414 mp.

„Prin măsuri de conservare, reabilitare și regenerare a spațiilor verzi, parcul va deveni un loc mai plăcut și mai sănătos pentru comunitate, oferind beneficii pentru locuitori, inclusiv prin reducerea poluării. În acest sens, vor fi realizate lucrări de amenajare peisagistică, toaletarea vegetației existente, instalarea unui sistem de irigație și a două bazine de retenție a apei pluviale, refacerea traseelor pietonale, reabilitarea fântânii arteziene, dotarea cu mobilier urban și construirea unui grup sanitar modern. De asemenea, vor fi plantate rulouri de gazon, zeci de arbori și arbuști din diverse specii, precum și peste 200 de exemplare de flori și plante perene, contribuind la crearea unui spațiu verde revitalizat și prietenos cu mediul.
Prin intermediul fondurilor europene, orașul Balș va fi un exemplu de succes în transformarea urbană sustenabilă, devenind oraș mai verde și mai prietenos cu natura ce va beneficia de un spațiu verde modern menit să reducă impactul negativ asupra mediului, contribuind totodată la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, declară Alexandru Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Încă o realizare a primarului Florin Cârstea. Medic pediatru, la Brebeni

De astăzi, 17 februarie a.c., comuna Brebeni beneficiază de...

Incendiu la un vagon de călători. 70 de persoane în pericol. S-a activat Planul Roşu

Ultimul vagon al trenului InterRegio 1823, care circula pe...

Consiliul Judeţean Olt are un site nou

Cetăţenii internauţi, care vor să afle noutăţi, proiecte sau...

Primarul de la Dobrosloveni, apel către cetăţeni

Gheorghe Tudoraşcu, primarul de la Dobrosloveni, face un apel...