În perioada 28 aprilie – 04 mai, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a mobilizat peste 740 de jandarmi în cadrul unor misiuni menite să asigure ordinea și siguranța publică la nivelul întregului județ. Acțiunile s-au desfășurat atât independent, cât și în cooperare cu alte structuri de ordine publică.
Efectivele au fost prezente în zonele aglomerate, la manifestările cultural-artistice prilejuite de Ziua Muncii, dar și la evenimentele sportive și activitățile publice organizate în această perioadă. De asemenea, jandarmii au fost implicați în misiunile specifice turului I al alegerilor prezidențiale și alegerilor locale parțiale.
Un total de peste 175 de jandarmi au fost mobilizați în sistemul integrat de ordine publică, prin constituirea a 110 patrule mixte alături de polițiști. Acestea au avut rolul de a preveni și descuraja comportamentele antisociale, contribuind la menținerea unui climat de normalitate și siguranță.
Conform datelor transmise de Jandarmeria Olt, săptămâna s-a încheiat fără înregistrarea unor incidente majore. Autoritățile apreciază atât eficiența dispozitivelor de ordine publică, cât și responsabilitatea manifestată de cetățeni.
„Mulțumim tuturor celor care au ales să respecte recomandările transmise și au contribuit, prin comportamentul lor, la menținerea unui climat de normalitate și bună conviețuire”, se arată într-un comunicat al instituției.
În perioada menționată, jandarmii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.400 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică. Totodată, în cooperare cu poliția, au fost constatate 7 infracțiuni.
Pe lângă acțiunile de ordine publică, jandarmii olteni au asigurat paza obiectivelor aflate în responsabilitate, inclusiv a conductelor de transport produse petroliere. Tot în această perioadă au fost asigurate două transporturi cu caracter special și au fost puse în executare 17 mandate de aducere la solicitarea instanțelor de judecată.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt transmite că va continua să acționeze cu profesionalism și vigilență pentru siguranța comunității, rămânând angajat în misiunea sa de a proteja cetățenii și de a menține ordinea publică.