În după-amiază zilei de miercuri, 8 octombrie, sala principală a Restaurantului Bulevard, situat în inima orașului Slatina, a găzduit întâlnirea echipei POT (Partidul Oamenilor Tineri) cu susținătorii din județul Olt. La acest eveniment au luat parte: președintele Anamaria Gavrilă, deputații Cristian Popa și Gabriela Porumboiu, senatorul de Olt – Robert Ghiță, membri și susținători.
Au fost în jur de 100 de persoane de toate vârstele care au demonstrat, prin prezența lor, că Partidul Oamenilor Tineri reprezintă o nouă forță în județ.
La începutul discursului său, senatorul Robert Ghiță a punctat activitatea sa de 20 de ani în cadrul ALRO Slatina. De asemenea, Ghiță a subliniat faptul că POT a adus în parlament oameni curați și muncitori. Iar cel mai mare țel al tânărului partid este să reușească să formeze filiale în toate colțurile țării:
”Bună seara, doamnelor și domnilor! Vă mulțumim foarte mult că sunteți atât de numeroși în această seară! Și vreau să mă prezint pentru cei care nu mă cunosc. Majoritatea mă cunoașteți. 24 de ani îi am lucrați în SC ALRO SA, șef de tură mentenanță. De la 20 de ani lucrez și sunt mândru că spun asta. Muncesc de mic și nu am plecat în afară. De aceea m-am implicat în politică pentru ca urmașii noștri să aibă un loc de muncă aici, nu să plece în afară. Să aibă foarte multe posibilități. Și acum să începem ”de ce POT?”. POT un stat apolitic autentic. POT a fost construit ca un start-up politic pentru că ne-am săturat de ceea ce se întâmplă și ne-am decis să construim un proiect autentic. Nu cu sprijinul partidelor vechi pentru a crea diversiune. Nu cu finanțatorii din umbră și nu servind unor interese și unei misiuni. Este un proiect pentru care ne-am dedicat 100%. Cu resurse puține, cu cetățenii care sunt reticeniți să candideze și apoi spun ”ia uite, domnule, cine a ajuns parlamentar?”. Am avut niște bariere greu de depășit, cum este numărul de 100.000 de semnături și pragul de 5% pentru a intra în parlament. Dar am reușit. Nu. Nu suntem perfecți! POT este o construcție încă la început. Dar deși nu este perfect în termeni de bariere cu contracandidați cu zeci de milioane de euro și structuri în toată țara am reușit un lucru extrem de important: am băgat în parlament cel mai curat partid care nu are legătură cu structurile vechi și cu implicarea activă a oamenilor din instituțiile statului. Este un prototip și pentru primul prototip noi suntem extrem de mulțumiți. Ce urmează acum? Acum urmează construcția acestui partid, să formăm filiale locale și județene cu oameni bine pregătiți, oameni devotați și să vină să contribuie cu cunoștințele lor. De aceea suntem aici. Pentru că dacă vrem o altă țară trebuie să participăm cu toții la asta. De ce am început POT? Pentru că România trebuie eliberată de un sistem care nu a funcționat niciodată pentru oameni și ce au făcut, după cum ați observat? Guvernul a început să dea în cei slabi, în bătrâni și în tineri. Acum dau în învățământ și în spitale. O rețea de corupție înrădăcinată în sistem. Joburi de partid și birocrație risipitoare. Exploatarea resurselor de către străini și oligarhi. Politica promisiunilor goale. Ați văzut, de-a lungul timpului, vin la patru ani să cerșească voturi. Domnule, știți că vă promit, că vă facem poduri, vă facem trenuri de mare viteză. Mă rog, ce promit ei. Niște promisiuni deșarte! Și lipsa de speranță care-i alungă pe tineri. Aici, mă doare pe mine cel mai și cel mai mult. Cred că jumătate din România are pe cineva plecat afară. Eu o am pe mama mea plecată de 20 de ani. De câte ori pleacă, nu știți, mă întorc cu spatele și îmi dau lacrimile. Probabil că și dumneavoastră aveți pe cineva și ați plâns. Sincer, chiar plâng când pleacă mama mea! România trebuie eliberată pentru a crea: o nouă generație de lideri, o economie care produce creștere și aduce bani în buzunarele oamenilor, securitatea energetică, dar avem aici ALRO care este condiționată de energie, nu profituri pentru oligarhi. Oportunități tinerilor să rămână, să muncească și să prospere acasă. Acasă este România! Sprijin pentru familii, fundamentul societății. Așadar ne-am văzut să ne organizăm sub un partid nou, să ne pregătim și să preluăm guvernarea. Dar o mână de oameni nu poate face asta. E nevoie de noi toți. O să aveți aici, în față, alți parlamentari, oameni care au îndrăznit să creadă într-un proiect nou, încă înainte ca POT să ajungă în Parlament. Noi, o mână de oameni, însă nu putem să dăm acestei țări un stat funcțional. Este nevoie de noi toți să participăm! În funcție de resursele, de motivația și de conștientizarea noastră că avem ceva de făcut. Trebuie să contribuim toți! Doar în acest fel vom reuși! O mână de oameni, oricât de ambițioși, nu pot compensa pentru zecile de mii de de oameni care să servească instituțiile publice, să susțină financiar acest proiect și să protejeze această construcție. Noi, cei pe care îi aveți în față, și alte mii de persoane la nivel național, am început. Însă, ca să reușim, avem nevoie de voi toți. Iar voi aveți nevoie de un proiect politic curat, transparent, care să ducă în Parlament și la guvernare dorințele și ideile dumneavoastră.” a declarat senatorul Ghiță.