Campioana la tenis de masă, Bianca Toma a primit, din partea primarului Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, diploma și trofeul pentru „Personalitatea Anului”, în semn de recunoaștere a performanței sale remarcabile, locul I la prestigiosul turneu internațional ETTU Eurotalents Camp.
Bianca Toma, legitimată la CSM Slatina, a demonstrat pe teren că are toate calitățile unei campioane, aducând aurul acasă într-o competiție europeană de elită. Reușita sa este un simbol al perseverenței și al potențialului sportului românesc.
În luna iunie, la Zilele Municipiului Slatina, evenimentele au debutat cu Gala Laureaților, unde Diploma de merit cu titlul „Personalitatea Anului în Sport” i-a fost acordată Biancăi Toma. Atunci, sportiva nu a putut fi prezentă, fiind implicată în alte competiții internaționale.
„La Gala Excelentei din acest an, am premiat-o în lipsă pe Bianca, iar astăzi i-am înmânat personal și trofeul și diploma. Este o bucurie să onorez munca, disciplina și pasiunea ei, care inspiră întreaga comunitate. Cred cu tărie că atunci când tinerii noștri ating excelența, datoria noastră este să le fim alături și să le deschidem drumuri spre noi orizonturi,” a declarat Mario De Mezzo.