Elevii români au scris din nou istorie în cadrul ediției a 66-a a Olimpiadei Internaționale de Matematică desfășurată în perioada 10-20 iulie, la Sunshine Coast, Australia. Aceștia au obținut două medalii de aur, trei de argint și una de bronz.
Olimpiada Internațională de Matematică este competiția cu cea mai largă participare dintre toate olimpiadele. Anul acesta au participat 114 țări.
Din echipa coordonatoare a olimpicilor a făcut parte și profesorul Marius Perianu de la Colegiul Național ”Ion Minulescu„ din Slatina. Dascălul i-a avut aproape pe: conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și pe Lucian Țurea, Societatea de Științe Matematice din România. Din partea Ministerului Educației și Cercetării a participat profesor Naghi Elisabeta Ana, inspector de matematica, în calitate de observator.
Elevii cu care România se mândrește sunt:
- Pavel Ciurea, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de aur
- Emanuel Mazăre, Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitești, medalie de aur
- Andrei Vila, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de argint
- David Ghibu, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de argint
- David-Vlad Mărghidan, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de argint
- Radu Ionuț-Stoleriu, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, medalie de bronz.