Compania Naţională Poşta Românp şi Auchan Retail România au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale din țară. Proiectul debutează cu o etapă pilot în patru oficii poștale din Pitești. Inaugurarea a avut loc astăzi, în prezența directorilor generali ai celor două companii. Gama de produse, care se vor regăsi în oficiile poştale este formată din aproximativ 150 de produse și este expusă pe o suprafață de vânzare de 10-12 mp în incinta oficiilor.
„După parteneriatul inovator pe care l-am început alături de Petrom, suntem bucuroși să dăm curs unei noi provocări de business și să aducem, în premieră, produsele unui specialist alimentar în oficiile liderului serviciilor poștale din România, Poșta Română. Construim împreună acest proiect prin care ne propunem să servim și mai bine locuitorii, cu produse și servicii adaptate. În cadrul etapei pilot vom testa și evalua o selecție de gamă de ultra-proximitate adaptată specificului oficiilor poștale. Mulțumesc partenerilor noștri și sunt convins că împreună facem un pas către viitor pentru ambele companii”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director General Auchan Retail România.
În funcție de gradul de satisfacție înregistrat în rândul clienților în urma etapei pilot, cele două companii își propun o extindere la scară largă a proiectului care să acopere, treptat, cât mai multe oficii poștale din România.
„Ne-am dorit foarte mult să încheiem acest parteneriat cu Auchan, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața europeană. Prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței, prin diversificarea plajei de servicii oferite clienților în oficiile poștale. În același spațiu în care aceștia vor accesa serviciile noastre clasice, de astăzi, vor beneficia de o ofertă bogată de produse alimentare și nealimentare din portofoliul partenerului nostru, ceea ce va avea un efect pozitiv pentru consumatorii care îşi doresc să poată rezolva lucrurile repede şi uşor”, a spus Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.
Prin acest proiect, Auchan și Poșta Română continuă colaborarea demarată în 2020. Primul parteneriat a constat în servicii de livrare la domiciliu, la nivel național, pentru comenzile plasate în magazinul online auchan.ro prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de Poșta Română.