Săptămâna viitoare, PSD Olt va organiza o Conferinţă Judeţeană, în care vor fi desemnaţi membrii delegaţiei Oltului la Congresului Național al PSD, care va avea loc pe 24 august 2024, la Bucureşti. Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că vor fi desemnaţi 104 delegaţi ai organizaţiei pentru evenimentul din Capitală.
„În PSD Olt atmosfera este una foarte bună. Să nu uităm că PSD Organizația Olt a ieșit pe locul 2 pe țară ca rezultat al acestor alegeri. Lucrurile se apropie de o intrare în linie dreptă. Urmează ca săptămâna viitoare să avem Conferința Județeană de stabilire a delegaților pentru congresul care, s-a stabilit în ultimul Consiliu Politic Național, să fie pe 24 august al București. Organizația Olt are un număr de 104 delegați la acest congres în care se va stabili candidatul la Președinția României al partidului Social Democrat’, a declarat preşedintele PSD, Marius Oprescu.