Astăzi, la sediul Primăriei Slatina, edilul-şef al urbei, Mario De Mezzo, a susţinut o conferinţă de presă, unde subiectul central a fost prezentarea pe scurt a principalelor investiţii din bugetul pe anul 2025 al oraşului, al cărui draft va fi făcut public zilele următoare.
Primul punct prezentat a fost cel legat de construirea unui aqua-park în Slatina, urmând ca locaţia să fie găsită la începerea studiilor de fezabilitate. Momentan, proiectul nu a fost detaliat, dar primarul afimă, printr-o declaraţie bizară, că va realiza acest proiect „din frică” faţă de copii, care, dacă nu este realizat, ar putea să fie primul primar „omorât în pietre de copii”…
„A fost promisiunea mea în campanie. Copiii şi tinerii au fost primii mei susţinători în Slatina (…) şi de aceea, promisiunile mele pentru ei vor fi respectate la literă Aqua-parcul a fost una dintre promisiunile mele ferme faţă de tineri şi de copii şi vom face acest lucru. Îl fac din frică pentru viaţa mea. Dacă eu nu fac aqua-parcul pe care l-am promis copiilor, voi fi primul primar omorât cu pietre de copiii din localitatea a cărei primării a câştigat-o. Nu am niciun dubiu”, a declarat Mario De Mezzo.
Aqua-park-ul, după estimări, ar urma să fie dat în folosinţă la finalul anului 2026.
Primarul a mai vorbit şi despre alte proiecte pentru Slatina:
– O sală de sport municipală cu 1000 de locuri. Va fi construită separat de proiectul Sălii Polivalente.
– Toate lifturile nefuncţionale vor fi înlocuite. Este vorba de 14 astfel de lifturi.
– Parcare de 500 locuri pe bulevardul Constantin Brâncoveanu.
– 2 terenuri de sport. Unul lângă parcarea mai sus menţionată şi altul pe Văilor.
– Modernizare bulevardul A.I. Cuza, de la fostul Magazin „Oltul” până la Casa Tineretului.
– „Actualizare” esplanadă. Redecorare, mai multă verdeaţă în zonă şi locuri de joacă.
– Peste 30 de străzi modernizate.
– Parcări supraetajate şi parcări pentru biciclete în trei zone ale oraşului.
– Iluminat arhitectural
– Recondiţionare spaţii verzi în cartiere.
Bugetul de investiţii este, spune primarul, cel mai mare de până acum: 200 de milioane de lei (buget local, PNRR, „Anghel Saligny” şi fonduri europene).