Free Porn
xbporn

https://www.bangspankxxx.com

Senatorul Siminica Mirea: „Slatina, așa cum merită, va avea sala de sport așteptată!”

Date:

Pe contul său de socializare, senatorul Siminica Mirea anunţă o veşte aşteptată de slătineni şi de olteni: sala de sport multifuncțională din Slatina va fi, în curând, din nou șantier!
În ultimul an, senatorul social-democrat a făcut un scop în a milita pentru proiectul pe care slătinenii îl ştiu drept Sala Polivalentă. Lucrările au debutat după 2010, iar la scurt timp, au stagnat. Au continuat o perioadă scurtă de timp, iar din 2017, la sala polivalentă de pe strada Crişan nu s-a mai lucrat deloc. Demersurile senatorului au dat roade.

„Pe agenda mea de senator, de reprezentant al oltenilor, m-am preocupat de fiecare dată de obiective de interes local, de ceea ce înseamnă politicile publice cu ascendent județean.
Pe tema Sălii de sport multifuncționale cu 3000 de locuri din municipiul Slatina și a blocajului cauzat de falimentul constructorului, desemnat inițial, am adresat interpelări parlamentare miniștrilor de resort pentru a găsi soluția care să genereze finalizarea obiectivului atât de așteptat de comunitatea slătineană.
Nu am fost singură în acțiunile mele, am avut alături echipa de la Primăria Slatina! Iar, când lucrezi în echipă rezultatele vin pe măsura efortului. Pe această cale îi mulțumesc domnului primar Constantin Stelian Emil Moţ, precum şi domnilor viceprimari Mirel Alexandru Berechet şi Gigi Ernes Vîlceleanu.
Săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Slatina au participat la ședința de lucru din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a susține oportunitatea relansării proiectului și necesitatea acestei investiții pentru Slatina.
Și, firesc, cu argumentele invocate se va trece la desemnarea câștigătorului pentru execuția lucrărilor rămase!
Slatina, așa cum merită, va avea sala de sport așteptată!
Important este că, încă o dată, munca în echipă reușește și în realizarea/finalizarea acestui obiectiv pe care slătinenii îl merită pe deplin!”, declară senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

PNL Olt | Lista candidaţilor la parlamentare

În cadrul conferinţei de presă de azi, de la...

VIDEO | Nicolae Ciucă prezintă coperta volumului autobiografic: „În slujba ţării”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, dezvăluie coperta cărţii sale autobiografice,...

Dăneasa | Campanie de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor

Prin intermediul reţelelor sociale, primarul comunei Dăneasa, Nicolae Soare,...

Slătioara | Muzică şi distracţie la ziua comunei

Administraţia de la Slătioara, condusă de primarul Savu Ungureanu,...