„Slatina de poveste”, o altă abordare a evenimentelor dedicate Sărbătorilor de Iarnă

Date:

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la sediul Primăriei Slatina, primarul Mario De Mezzo a prezentat câteva dintre surprizele pe care le pregăteşte administraţia locală în perioada 5 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2025, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

„Slatina de poveste” este denumirea proiectului prin care primăria vrea să aducă spiritul interactivităţii lângă cel al sărbătorilor. Astfel, s-a creat un traseu al evenimentelor, care începe de pe esplanadă şi se termină la Parcul Tineretului. La mijlocul traseului, la deschiderea evenimentelor, pe 5 decembrie se va aprinde iluminatul festiv, iar Gaşca Zurli este invitatul special.

Mario De Mezzo a explicat, pe larg, tot programul acestor zile frumoase de sărbătoare:
„Am încercat să gândim un pic diferit Târgul de Crăciun și să venim cu o notă de prospețime în Slatina, și conceptul pe care l-am gândit se numește «Slatina de poveste» și este un concept de tip Hansel și Gretel. Stabilim un traseu care acoperă toată Slatina, și, din loc în loc, presărăm firimituri, astfel încât oamenii să poată urmări acest traseu și să ajungă dintr-un loc în altul al acestei povești. Începe la Esplanadă, cu un patinoar de 400 de metri pătrați, continuă spre Prefectură cu cel mai mare brad din sudul țării ce măsoară 23 de metri înălțime care va fi amplasat pe platoul Prefecturii cu un diametru la bază de 8 metri și care va da, cu siguranță, o notă nouă municipiului Slatina.
Continuă cu Căsuța lui Moș Crăciun la Fântâna Speranței unde moșul se va întâlni cu copiii în căsuța lui, care va fi aranjată și decorată foarte frumos, în spiritul Crăciunului, și copiii vor putea înmâna scrisorile lor Moșului, să-i spună care le sunt dorințele, iar Moșu’ să-i întrebe dacă au fost cuminți și dacă merită cadourile pe care și le doresc.
La Casa de Cultură a Tineretului vom avea o scenă și un loc de joacă amenajat pentru cei mai mici dintre copii, carusel, trenuleț, dar din cele micuțe, și toată «Slatina de poveste» se încheie la Parcul Tineretului unde va fi amenajat un loc de joacă, un spațiu de agrement cu o suprafață de 900 de metri pătrați, cu o zonă gastronomică pe Aleea Eroilor, un spațiu de căsuțe de lemn pentru comercianți și spațiu de distracție pentru tinerii și adulții municipiului Slatina. În zona Esplanadei vom avea, de asemenea, în zilele de 13, 14, 15, 20, 21, 22 decembrie, programe de aproximativ 30 de minute între orele 18:00 și 20:00, în care coruri, ansambluri, trupe, artiști, grupuri de elevi de la Palatul Copiilor «Adrian Băran», Grupul Bujorelul, Corul Bisericesc Slatina, Corul Millennium, Corul Bisericii Sf. Nicolae Coastă, Grupul Vocal Plai Oltean, dar și artiști locali vor veni și vor susține aceste concerte pentru locuitorii municipiului Slatina.
Iluminatul festiv va porni de Sfântul Nicolae, pe 5 decembrie, de la Casa de Cultură a Tineretului, într-un concert despre care anticipez că va fi extraordinar, susținut de Gașca Zurli. Vom închide, probabil, nu probabil, sigur vom închide Ecaterina Teodoroiu și A. I. Cuza în zona Casa de Cultură a Tineretului până la sensul giratoriu spre Fabra, astfel încât copiii să poată veni în număr cât mai mare să se bucure de acest concert. 5 decembrie este ziua în care dăm oficial startul sezonului de sărbători și conceptului pe care îl avem «Slatina de poveste». De asemenea, pentru a aduce magia sărbătorilor în rândul celor mici și al locuitorilor municipiului Slatina vom avea un traseu special pentru autobuzul lui Moș Crăciun, care abia așteaptă să bucure din nou locuitorii municipiului Slatina”

Întrebat ce surprize sunt pregătite pentru noaptea dintre anii 2024 şi 2025, primarul menţine o notă de mister, fără a face multe dezvăluiri.
„În Slatina, Revelionul este anul acesta un concept nou, care cu siguranță le va plăcea. Va fi în Parcul Tineretului, cu siguranță. Am plasat parcul de distracție pe terenul fostei unități militare ca să putem lăsa parcarea liberă. Am văzut că a funcționat foarte bine în felul acesta la «Oltenii și… restu’ lumii». Vom face la fel, dar pe lângă concertul tradițional, pe care cu siguranță îl vom avea și noi ca primărie, va urma o surpriză care va introduce acest concept nou pe care l-am gândit împreună cu colegii mei și care cu siguranță le va plăcea slătinenilor foarte mult. Deci îi invit să nu-și facă planuri multe de Anul Nou, pentru că va fi ceva nou și foarte frumos în municipiul Slatina. Sper să putem sărbători împreună până dimineața”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Excelenţa în educaţie, premiată de Consiliul Judeţean Olt

O nouă ediţie a Galei Excelenţei s-a consumat miercuri,...

Consilierii PSD Slatina au depus proiectul privind acordarea celor 5 mc de apă pentru fiecare gospodărie

Președintele PSD Slatina, Marius Iancu şi secretarul organizaţiei, subprefectul...

Slatina are viceprimari

Astăzi, la sediul CAO, a avut loc şedinţa extraordinară...

Călin Georgescu – o operaţiune electorală specială!

Scena politică românească s-a cutremurat mai ceva ca România...