Slatina, şantier fără sfârşit! Construim, dar ce facem cu gropile şi disconfortul?

Date:

În Slatina se munceşte mult! Se deschid şantiere, lucru care, ne place sau nu, este inevitabil și foarte bun. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că astăzi nu sunt atâtea firme cu… dedicaţie, câte şantiere se pot deschide în urbea de lângă Olt. Așadar, dezvoltarea oraşului pare să fie tratată cu seriozitate, dar slătinenii din trafic sunt nevoiți să facă slalom sau chiar să ocolească anumite porţiuni de drum, ca să nu-şi afecteze maşinile. Din păcate, însă, unele lucrări par veșnic neterminate, iar pământul netasat profesionist face posibilă apariția unor gropi, cum sunt cele de pe strazile Ecaterina Teodoroiu sau Artileriei, pe care, şoferii sunt obligaţi să le încalece, făcând astfel și mai greu traficul din Slatina, și așa destul de sufocat în ultima vreme…

Este, ce-i drept, o situaţie neplăcută, semnalată tot mai des de foarte mulţi participanţi la trafic, dar fără vreo reacţie oficială din partea autorităţilor.

Și totuși, surse din interiorul Primăriei Slatina spun că primarul Emil Moţ nu este mulţumit de situaţia cauzată și cere remedierea cât mai rapidă a craterelor apărute pe aceste şantiere uriașe, necesare, dar nefinalizate corespunzător, așa cum se face în majoritatea orașelor cu pretenții europene.

Rămâne de văzut ce va mai fi și dacă, în cele din urmă, nemulțumirile participanților la trafic, coroborate cu cele ale edilului, vor duce la îmbunătățirea situației… Răbdare încă mai este.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Val de închideri a mai multor televiziuni: MTV, TeenNick și CBS Reality dispar din România pe 31 decembrie

Paramount Skydance continuă restructurarea agresivă a portofoliului său internațional...

Județul Olt, pe podiumul național al persoanelor cu handicap grav

România înregistrează peste 363.800 de persoane cu handicap grav,...

Deputatul Mihai Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ștefan„

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox, creștinii...

Planul Roșu de Intervenție pe DEx 12. Accident rutier grav, în zona Optași Măgura

Un accident rutier de amploare s-a produs pe Drumul...