Deputatul SOS RO, Mihai Adrian Ţiu, critică modul în care statul român a gestionat plafonarea prețurilor la energie, subliniind că diferența dintre tariful plătit de consumatori și cel real a fost acoperită din bugetul public. Acesta susține că schema a favorizat furnizorii de energie, care au beneficiat de fonduri masive fără o justificare clară a prețurilor. Se argumentează că statul putea impune direct prețuri plafonate prin companiile de stat, dar acest lucru nu s-a făcut din cauza influențelor politice și economice. De asemenea, arată că autoritățile din domeniul energiei au luat deciziile în detrimentul cetățenilor.
Iată declaraţia pe larg:
„În urmă cu doi ani, Guvernul Ciolacu (I) decidea că preţul energiei electrice şi al gazelor naturale „plătit de populaţie” trebuie plafonat, astfel încât costul achitat direct de consumatori să fie „suportabil”, urmând ca Statul Român să achite „diferenţele de preţ” către furnizori.
Ca să înţelegem clar cu toţii: dacă furnizorul de energie îţi făcea o ofertă de 3,50 lei/kWh, tu, consumator, plăteai 0,68 lei/kWh, iar restul de 2,38 lei/kWh îl plătea Statul Român direct către furnizorul respectiv.
Ne amintim cu tristeţe cum unii români „s-au bucurat” că plătesc „preţul controlat” de 0,68 lei/kWh, uitând că Statul Român plăteşte direct furnizorii cu diferenţa.
Îmi amintesc de situaţia hilară în care un mare analist spunea la un post de televiziune că: „îl priveşte pe Statul Român de unde scoate banii, important este ca populaţia să plătească mai puţin”.
Tipul acesta de înţelepciune a umplut vistieria furnizorilor de energie, prin golirea „înţeleaptă” a bugetului de stat.
Deşi se vaită că au de încasat sume de la stat având ca temei legal celebra schemă de compensare creată de un ministru al energiei de tristă amintire, nici până în ziua de azi, niciuna dintre autorităţile administrative ale Statului Român nu a fost capabilă să demonstreze că modificările de preţ pe care furnizorii de energie le-au operat, au fost cu adevărat justificate.
Indolenţa şi lipsa de discernământ a acestor factori de decizie a permis ca miliarde de lei să fie transferate către furnizorii de energie, tot din banii colectaţi din impozitele şi taxele plătite de cetăţeni.
Cu alte cuvinte, plătim direct furnizorului o sumă de bani şi plătim indirect aceluiaşi furnizor o altă sumă de bani, câteodată şi de patru ori mai mare decât suma plătită direct.
Și care ar fi fost soluţia cea mai bună?
Simplu şi realizabil imediat: avem în domeniul energiei electrice doi mai producători cu capital de stat sau majoritar de stat, iar în domeniul gazelor naturale alţi doi mari producători.
Vorbim de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica în domeniul energiei electrice şi de Romgaz în domeniul gazelor naturale.
Statul Român, fiind acţionar majoritar, putea oricând să decidă în Consiliul de Administraţie ca o cantitate de energie electrică şi gaze naturale să fie alocată pentru consumul intern al consumatorilor casnici şi să fie vândută exact cu ce preţ doreau să prezinte ca fiind plafonat: 0,68 lei/kWh energie electrică şi, respectiv, 0,31 lei/kWh gaze naturale.
Iată cât de simplu ar fi fost ca limitarea să fie realizată printr-o decizie comercială. Orice alt furnizor care ar fi dorit să vândă consumatorului casnic la un preţ mai ridicat nu ar fi reuşit.
Dar această soluţie nu ar fi fost în „interesul” public general, adică în interesul celor care sponsorizează campanii electorale sau activităţi de promovare a imaginii publice a oamenilor „de suflet”, puşi să conducă societăţile de stat.
Scuza invocată este aceea că „nu avem programele necesare gestionării unui număr atât de mare de consumatori”.
Altfel spus, incapacitatea de a gestiona comercial o situaţie relativ complicată a fost motivată „just” de un ansamblu de „competenţi” numiţi în funcţiile de conducere ale acestor societăţi.
Deşi în comunicările publice au fost declaraţi cei mai buni, cei mai deştepţi şi cei mai capabili conducători din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, jocurile politice anterioare apar acum inclusiv prin încălcări ale legii pe care actualul ministru al energiei a fost în sfârşit forţat să le recunoască.
Nu a fost suficient ca, începând cu 2022, să fie spoliat bugetul de stat, ci s-a găsit şi metoda de a spolia şi rezervele de gaze naturale.
Nici acum, în ceasul al 15-lea, ministrul Energiei şi preşedintele ANRE nu par să înţeleagă că există nişte drepturi pe care consumatorii le au şi care diferă de singurul drept care este recunoscut de aceştia: „dreptul de a plăti” energia electrică şi gazele naturale.
Se pare că aceşti domni doresc să demonstreze că locul lor în vârful unor instituţii le conferă dreptul de a dispreţui absolut orice cetăţean român inclusiv şi fără a se limita la comisiile parlamentare care au datoria să verifice activitatea puterii executive.
În semn de deplin dispreţ, în bună înţelegere, atât deputatul-ministru al energiei, cât şi preşedintele ANRE refuză să se prezinte la convocările comisiilor parlamentare, având certitudinea că susţinea politică de care beneficiază din partea PSD şi PNL le permite să ridiculizeze pe oricine.
Această atitudine a devenit parte integrantă a Standardului de performanţă pentru „asigurarea calităţii” serviciului administrativ al Ministerului Energiei şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
Este lipsit de sens să încercăm să înţelegem care este politica reală din spatele politicii economice aflată în spatele politicii publice afişată de cele două persoane. O vom descoperi probabil după plecarea lor din funcţiile pe care le deţin.
Important rămâne pentru cetăţenii români să înţeleagă că alegerea pe care au făcut-o se vede în buzunarele lor.
Iar plata se face lunar!”
